Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a saptea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Primiţi-vă unii pe alţii”

Duminica a şaptea după Rusalii

Romani 15, 1-7

Istoria Bisericii ortodoxe din America de Nord este, cel puţin în parte, o istorie a valorilor de imigranţi europeni în acest ţinut. Începând îndeosebi cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi apoi în multe perioade din secolul al XX-lea, în Statele Unite ale Americii şi în Canada, ca şi în felurite ţări din America Latină, au venit valuri de imigranţi din Grecia, Rusia, Ucraina, România, Serbia, Bulgaria, Palestina şi alte ţări ale Europei răsăritene şi ale estului Mediteranei, căutând o viaţă mai bună.

Aceşti bărbaţi şi femei au primit numeroase daruri în noua lor ţară, printre care o nouă şansă, prosperitate, stabilitate, siguranţă şi mult-preţuita noastră libertate de credinţă. Adevărat, nevoia le-a cerut să muncească din greu pentru a dobândi multe din darurile acestea şi a le face să rodească; cu toate acestea, marea parte a acestor oameni au fost binecuvântaţi cu hotărâre şi cu o putere suficientă pentru a reuşi. Iar munca lor le-a adus un belşug neaşteptat, o bogăţie ce se revarsă spre folosul tuturor vecinilor lor.

Au adus cu ei, pe lângă stăruinţă şi pricepere, cel mai preţuit dar cu putinţă. Nu era ceva împachetat în bagaje, laolaltă cu hainele şi celelalte bunuri, nu era ceva a cărui valoare ar putea fi socotită cu o maşină de calcul, precum monezile de aur sau argint, ori bijuteriile, nu era ceva care trebuia declarat vameşilor la intrarea în ţară. Era un dar cu mult mai mare, mai de preţ şi mai trainic chiar decât aurul şi pietrele preţioase, pe care aceşti bărbaţi şi femei îl purtau cu ei, în inimă. Darul acesta era Sfânta Ortodoxie.

Apostolul zilei: Viitorul se construieşte după dorinţa sufletului

Joi, 31 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi. Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.” (I Corinteni 7, 24-35)

Învăţătura creştină nu este o înşiruire de reguli care să prevadă şi să reglementeze viaţa fiecărei persoane. În multe decizii ale vieţii de zi cu zi, credinciosul poate face paşii încrezători ai libertăţii, dar o libertate privită ca dar, şi nu ca posesie. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga vouă” ne spune Mântuitorul, adică simpla căutare a vieţii veşnice îţi deschide ochii să priveşti lucid viaţa pământească. În căutarea lui Dumnezeu trebuie luată şi decizia alegerii căsătoriei sau intrării în viaţă monahală. Apostolul nu ne dă un set de reguli, pe baza cărora să luăm această hotărâre, ci vorbeşte despre „starea în care suntem chemaţi”. Cu alte cuvinte, în adâncul sufletului este o chemare care nu este altceva decât răspunsul sufletului la căutarea omului. Astfel de decizii nu se iau raţional, implicând calcule omeneşti, prevederea şi construirea viitorului, ci se iau în acord cu dorinţa sufletului, cu ceea ce iubeşte sufletul, şi nu prin ce gândeşte mintea doritoare de putere. Dar acelaşi apostol ne avertizează că decizia luată trebuie asumată, drumul ales devine singurul drum. Dacă regreţi o astfel de decizie, înseamnă că nu ţi-ai ascultat sufletul când ai luat-o. În general, atunci când înăbuşim dorinţa sufletească, iubirea din adâncul nostru, şi ne programăm viaţa, inevitabil ne vom întâlni cu regretul, cu dorinţa de a schimba ceea ce, din păcate, nu mai poate fi schimbat fără a produce răni adânci. Pe de altă parte, dorinţa sufletului în astfel de decizii duce la firescul vieţii, iar dacă încercăm să depăşim naturalul nu facem decât să ne luptăm cu noi înşine, o luptă ce ne poate distruge.

Apostolul zilei: Cel depărtat de Dumnezeu poate găsi calea prin credinţa celei iubite

Miercuri, 30 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te! Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 7, 12-24)

Ce l-a determinat pe Sfântul Apostol Pavel să recomande ca femeia credinciosă să rămână alături de bărbatul necredicios? Răspunsul îl găsim în taina iubirii, singura care poate schimba omul. Dragostea faţă de persoana iubită te face să renunţi la vicii considerate parte din fiinţa ta şi să te desparţi de obiceiuri cultivate îndelung. Dragostea transformă omul atât de mult, încât el însuşi se miră de puterea sufletească izvorâtă din iubire. Referindu-se la puterea iubirii, Sfântul Ioan Scărarul exclamă: „Fericit este cel care are o aşa dragoste faţă de Dumnezeu, precum are cel îndrăgostit de iubita sa”. În acest context, înţelegem de ce „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios”. Atunci când între ei există iubire, imposibilul devine posibilitate, cel mult depărtat de Dumnezeu găseşte calea credinţei prin credinţa celei iubite. Pe de altă parte, iubirea deschide drumul cunoaşterii, al descoperirii sufletului, al primirii şi al oferirii. Iar atunci când necredinciosul iubit şi iubitor descoperă în adâncul sufletului iubit taina credinţei, şi o vede intim legată de viaţa celui de lângă el, iubirea multă îl învaţă să fie şi el credincios.

Apostolul zilei: În cadrul familiei, cunoaştem tainic şi adânc valoarea iubirii

Marti, 29 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.” (I Corinteni 7, 1-12)

Sfântul Apostol Pavel expune în acest fragment din prima scrisoare către Biserica Corintului câteva îndemnuri practice privind viaţa conjugală. Criza familiei şi a căsniciei îşi găseşte puncte de rezolvare în însuşi cuvântul Scripturii. Citind aceste rânduri, vedem cât de actual poate fi, în sfaturi practice, un cuvânt scris în primul veac creştin. Ceea ce este firesc nu este necurat, legea rânduită de Dumnezeu nu poate fi supusă criticii unor oameni, care doresc să exprime un rigorism exagerat. A fi uman nu înseamnă a nega spiritualul, ci prin umanitate şi omenitate poţi atinge culmi spirituale. Astfel, căsătoria devine în Biserica Ortodoxă una dintre cele şapte taine, pusă alături de Sfântul Botez sau Sfânta Euharistie. În cadrul familiei, putem cunoaşte tainic şi adânc valoarea iubirii. Creştinismul a aşezat căsătoria creştină pe temelia realităţii, subliniind priorităţile ei, evidenţiind dragostea care uneşte şi schimbă. Sfântul Pavel este împotriva divorţului, urmând cuvântul Mântuitorului: „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Căsătoria este darul lui Dumnezeu, ce îi leagă pe soţi într-un singur trup şi care se trăieşte în legătură de fidelitate toată viaţa. Interzicerea divorţului nu este o lege neîndurătoare, dar este periculos să fii mai îndurător decât Dumnezeu.

Apostolul zilei: Discernământul salvează omul de compromisul invocat ca o necesitate

Luni, 28 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. Căci, ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă, pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.” ( I Corinteni 5, 9-13)

Sfântul Apostol Pavel nu i-a chemat niciodată pe creştini la separare de lume, la ignorarea lumii. Hristos Domnul Şi-a trimis ucenicii către lume, ca să schimbe lumea şi nu să se dizolve în ea. În această datorie de a fi deschis către lume, prezent în societate, însă separat de păcatele propuse de către societatea secularizată, găsim nevoia discernământului, a puterii de a deosebi răul de bine. Discernământul salvează omul de compromisul atât de mult şi de des invocat ca o necesitate. Se spune că Biserica trebuie să se mai „acomodeze cu timpul de astăzi”, să mai lase de la ea şi să fie mai îngăduitoare. Puterea cuvântului Bisericii constă tocmai în această fidelitate faţă de Dumnezeu, Întemeietorul şi capul Bisericii. Un cuvânt schimbat în funcţie de timp şi de loc, după nevoile şi dorinţele unora, este un cuvânt compromis, care îşi pierde conţinutul şi credibilitatea. Discernământ înseamnă echilibru, iar echilibrul este constanţă. Credinţa trebuie să fie constantă, pentru că la Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Biserica nu poate schimba învăţătura veşnică şi dăruitoare de veşnicie după dorinţe trecătoare, valabile doar un timp. Dincolo de progresele ştiinţifice, de evoluţia prezentă în toate domeniile, sufletul omenesc se luptă cu aceleaşi patimi, are aceleaşi căutări, iar Biserica se îndreaptă către acest suflet, care în veacul al XXI-lea, ca şi în veacul I, duce aceeaşi luptă. Încurajând progresul material, Biserica atrage atenţia şi asupra progresului spiritual. Aşadar, Biserica este alături de lume în căutările sincere şi dorinţele sfinte, dar este separată de lume, atunci când răul este aclamat şi considerat ca reper.

Apostolul zilei: Monahul se „războieşte” cu Dumnezeu pentru a mântui neamul omenesc

Sambata, 26 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt, că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii. Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup, care sunt israeliţi, ale cărora sunt înfierea, şi slava, şi legămintele, şi Legea, şi închinarea, şi făgăduinţele, ai cărora sunt părinţii şi din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin! (Romani 9, 1-5)

Versetul 3 din capitolul 9 al Epistolei către Romani este unul din cele mai tulburătoare cuvinte din Sfânta Scriptură. Sfântul Pavel preferă să fie anatema de la Hristos, adică să piardă mântuirea personală, numai să salveze pe cei de un neam cu el, pe fraţii săi. Cum, Apostolul Pavel, care a fost chemat de Însuşi Domnul pe drumul Damascului, care şi-a închinat viaţa predicării iubirii şi jertfei Mântuitorului, doreşte să fie despărţit de Hristos pentru a-şi salva fraţii? Dorinţa lui trebuie să o vedem intim legată de scopul acestei voiri, anume dragostea faţă de fraţi. Sufletul mare se vede atunci când renunţă la avantaje personale, când părăseşte ceea ce a dobândit, pentru a dărui şi a se dărui celui sau celor de lângă el. Aici vedem chipul monahului care, din iubire pentru toată lumea, luptă prin rugăciune şi nevoiţă, se „războieşte” cu Dumnezeu prin stăruinţă, în dorinţa lui de a mântui neamul omenesc. Spiritualitatea noastră vorbeşte despre îndrăzneala sfinţilor care, din dragoste pentru semeni, pot schimba voia lui Dumnezeu, din iubire faţă de oameni schimbă pedeapsa Judecătorului. Exemplul biblic de iubire şi îndrăzneală îl găsim la nunta din Cana Galileii, când Maica Domnului schimbă planul lui Dumnezeu, schimbă timpul Domnului, pentru a bucura timpul omului. Nimeni dintre noi nu are şi nu a avut atâta dragoste pentru Hristos câtă a avut sfântul suflet al lui Pavel. Iar iubirea lui faţă de Domnul l-a învăţat să iubească oamenii, chipul lui Hristos, plin de lumină, văzut de Apostol pe drumul Damascului, l-a determinat să caute lumina din chipul oamenilor. Din iubire pentru Hristos, el totuşi, nu a prigonit şi nu a ocărât pe nimeni folosind numele Domnului. De-ar fi făcut aceasta, n-ar fi adus lui Dumnezeu atât de multe neamuri şi atâtea cetăţi întregi. Prin iubire a „cucerit” iubirea lui Dumnezeu şi a primit preţuirea oamenilor.

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a sasea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Iubiți-vă unul pe altul“

Duminica a şasea după Rusalii

Sfântul Pavel scrie în Epistola ce s-a citit azi că cei ce fac parte din obştea creştină trebuie să învețe şi să se străduiască ca dragostea să fie nefățarnică, adăugând: În dragoste frățească, unul pe altul iubiți-vă; în cinste unul pe altul mai mare să faceți.

Apostolul zilei: Să nu judecăm nimic înainte de vreme

Vineri, 25 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci, cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? Iată, sunteţi sătui; iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi aţi domnit, şi, măcar nu aţi domnit, ca şi noi să domnim împreună cu voi. (I Corinteni 4, 5-8.)

Să nu judecăm nimic înainte de vreme, adică să nu emitem judecăţi definitive, pentru că timpul poate schimba multe. Ortodoxia reprezintă credinţa în schimbarea omului; este îndrumător spre vindecare. În Biserică, omul este ajutat, nu judecat, ridicat, nu condamnat. Timpul are menirea de a măsura schimbarea noastră în bine, este distanţa dintre chemarea Domnului şi răspunsul omului. Din acest motiv, judecata de apoi nu se va face în timp, ci în afara lui. Judecata finală se va face atunci când va veni Domnul, la timpul fixat de El. Dar cum va judeca Dumnezeu? Judecătorul cel drept nu va ancheta, ci va lumina sufletul omului, nu va întreba, ci va descoperi, va scoate la suprafaţă adâncul de taină al omului. De aceea, judecata finală va fi înfricoşătoare, pentru că îl va descoperi pe om, îl va arăta aşa cum este. Persoana umană nu se va mai ascunde în faţa gesturilor protocolare, a vorbelor viclene şi a atitudinilor false, ci, în faţa vecinului, a prietenilor sau a duşmanilor, va scoate la lumină gândurile sale, intenţiile inimii sau deciziile voinţei. Iar, după ce sfaturile inimii vor fi scoase la lumină, omul singur va înţelege starea în care se află. Dar este înfricoşătoare judecata şi pentru faptul că singuri ne vom cere locul, singuri vom merge către bucurie sau către durere. Sfântul Pavel însă nu spune că unii vor fi răsplătiţi, iar alţii vor fi pedepsiţi, ci spune că fiecare va primi sau va avea de la Dumnezeu laudă. Sentinţa pe care o dă Dumnezeu este darul Lui. Judecătorul nu pedepseşte, ci dăruieşte, dar darul, adică iubirea lui Dumnezeu, se transformă în foc pentru cei nevrednici de iubirea Părintelui Ceresc. Dumnezeu dă, dar vai de omul care nu poate duce, sau cum spune o vorbă din popor: să nu îţi dea Dumnezeu mai mult decât poţi duce!

Apostolul zilei: Creştinismul ne cere să cultivăm darul înţelepciunii

Joi, 24 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: «El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor». Şi iarăşi: «Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte». Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 18-23)

Corintenii se considerau înţelepţi într-o lume lipsită de înţelepciune. Apostolul le spune că înţelepciunea lor provine tot din lume, este de aceiaşi natură cu aspiraţiile şi judecăţile lumii în care trăim. Creştinismul nu ne interzice accesul la înţelepciunea lumii, de fapt ne cere să cultivăm darul înţelepciunii. Biserica a privit cu multă consideraţie căutările filosofilor din antichitate, dorinţa lor de a vedea veşnicia. Sfântul Vasile cel Mare, în Cuvântul către tineri, recomanda stăruitor cercetarea ştiinţelor vremii, pentru că inevitabil, omul care caută sincer găşeşte în univers raţiunile sădite de Dumnezeu la creaţie. Însă, atunci când judecăţile produse de tine, părerile personale şi aspiraţiile de faimă şi putere devin singurele jaloane în viaţă, înţelepciunea devine nebunie în faţa lui Dumnezeu. Nebunul, adică omul lipsit de judecată dreaptă, se vede creator, ignorându-L pe Dumnezeu Creatorul, se crede plin de putere, desconsiderând atotputernicia lui Dumnezeu, cu alte cuvinte se crede dumnezeu şi stăpânitor al lumii. El nu vede dincolo de curtea sa, nu observă decât viaţa şi devenirea sa.

Apostolul zilei: Întotdeauna omul sfânt îl va înţelege pe cel păcătos

Miercuri, 23 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti? Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel, nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu Care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 1-9)

Sunt diferite vârste spirituale în Biserică. Întotdeauna omul sfânt îl înţelege pe cel păcătos, îi înţelege limbajul şi îi ştie lupta, pe când omul păcătos nu îl va înţelege pe cel drept. De-a lungul misiunii sale, Sfântul Pavel şi-a adaptat cuvântul în funcţie de posibilităţile de înţelegere ale persoanelor din comunităţile întemeiate. Este mare lucru să transmiţi ceea ce crezi, să convingi asupra adevărului. Apostolul neamurilor, referindu-se la primele sale predici adresate corintenilor, spune că nu a reuşit să le vorbescă ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Din acest motiv, nu înţelegem pe deplin învăţătura de credinţă, nu ne regăsim pe parcursul Sfintei Liturghii. Trebuie să ştim că în Biserică, când nu înţelegem, de fapt suntem prunci. Nu învăţătura este inaccesibilă, ci puterea noastră de a o cuprinde este mică. Omul trupesc, care trăieşte din ceartă şi dorinţă de răzbunare, nu poate înţelege pe deplin învăţăturile creştine.

Apostolul zilei: A fi smerit înseamnă a cunoaşte locul unde te afli

Marti, 22 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa; astfel, mărturia lui Hristos s-a întărit în voi, încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru. (I Corinteni 1, 1-9)

Apostolul zilei: Iubirea te învaţă să păstrezi credinţa

Luni, 21 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi! Vă îmbrăţişează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, şi Luciu şi Iason şi Sosipatru, cei de un neam cu mine, vă îmbrăţişez în Domnul eu, Tertius, care am scris epistola. Vă îmbrăţişează Gaius, gazda mea şi a toată Biserica. Vă îmbrăţişează Erast, vistiernicul cetăţii, şi fratele Cvartus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin!” (Romani 16, 17-24)

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a cincea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Cu inima se crede”

Duminica a cincea după Rusalii

În fragmentul de astăzi din Epistola către Romani a Sfântului Pavel, Apostulul se plânge că însuşi neamul său, poporul lui Israel, nu a izbutit să înțeleagă că mântuirea este prin Iisus Hristos. Israel a rămas, în mare parte, credincios Legii Vechiului Legământ, şi acest lucru în sine nu era ceva rău. Desi ei înțelegeau Legeau, nu au reuşit însă să priceapă că ea are un sfârşit, un scop, care este Hristos. Sfârşitul Legii este Hristos şi îndreptarea desăvârşită, căreia s-a făcut El pildă.

Sf. Grigorie Palama – Omilie la Praznicul Sf. Ap. Petru si Pavel

Din „Omilii – Volumul 2″
Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia – 2004

Omilia 28
La prăznuirea Sfinţilor Petru şi Pavel Cununa Apostolilor

1.Pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, în ziua de sărbătoare rânduită, este un prilej de mare bucurie, comună poporului şi cetăţii, supuşilor şi dregătorilor, fiind aducătoare de mare folos duhovnicesc.

Căci, precum spune înţeleptul Solomon, „pomenirea cuviosului cu laude şi lauda dreptului bucură poporul” (Pilde 10:7). Şi aşa cum noaptea se aprind făcliile şi luminează spre folosul şi bucuria tuturor celor de faţă, tot aşa şi viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu şi sfârşitul cel fericit pe măsură, şi harul dăruit acestora pentru curăţia vieţii lor, asemenea unei făclii luminoase prezente în mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunaţi, deopotrivă, înţelepciunea duhovnicească şi tot folosul.