Vineri, 25 Iulie 2008
De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci, cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? Iată, sunteţi sătui; iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi aţi domnit, şi, măcar nu aţi domnit, ca şi noi să domnim împreună cu voi. (I Corinteni 4, 5-8.)
Să nu judecăm nimic înainte de vreme, adică să nu emitem judecăţi definitive, pentru că timpul poate schimba multe. Ortodoxia reprezintă credinţa în schimbarea omului; este îndrumător spre vindecare. În Biserică, omul este ajutat, nu judecat, ridicat, nu condamnat. Timpul are menirea de a măsura schimbarea noastră în bine, este distanţa dintre chemarea Domnului şi răspunsul omului. Din acest motiv, judecata de apoi nu se va face în timp, ci în afara lui. Judecata finală se va face atunci când va veni Domnul, la timpul fixat de El. Dar cum va judeca Dumnezeu? Judecătorul cel drept nu va ancheta, ci va lumina sufletul omului, nu va întreba, ci va descoperi, va scoate la suprafaţă adâncul de taină al omului. De aceea, judecata finală va fi înfricoşătoare, pentru că îl va descoperi pe om, îl va arăta aşa cum este. Persoana umană nu se va mai ascunde în faţa gesturilor protocolare, a vorbelor viclene şi a atitudinilor false, ci, în faţa vecinului, a prietenilor sau a duşmanilor, va scoate la lumină gândurile sale, intenţiile inimii sau deciziile voinţei. Iar, după ce sfaturile inimii vor fi scoase la lumină, omul singur va înţelege starea în care se află. Dar este înfricoşătoare judecata şi pentru faptul că singuri ne vom cere locul, singuri vom merge către bucurie sau către durere. Sfântul Pavel însă nu spune că unii vor fi răsplătiţi, iar alţii vor fi pedepsiţi, ci spune că fiecare va primi sau va avea de la Dumnezeu laudă. Sentinţa pe care o dă Dumnezeu este darul Lui. Judecătorul nu pedepseşte, ci dăruieşte, dar darul, adică iubirea lui Dumnezeu, se transformă în foc pentru cei nevrednici de iubirea Părintelui Ceresc. Dumnezeu dă, dar vai de omul care nu poate duce, sau cum spune o vorbă din popor: să nu îţi dea Dumnezeu mai mult decât poţi duce!
