Apostolul zilei: Poţi să zideşti prin asprime doar dacă mai întâi ai zidit prin iubire

Joi, 05 Martie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

„De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi. Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este, însă, viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca, atunci când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 3-13)

Sfântul Apostol Pavel este responsabil faţă de comunitatea din Corint, de aceea, le spune deschis că Dumnezeu i-a dat puterea să lucreze şi „cu asprime”, dar „spre zidire, nu spre dărâmare”. Ai nevoie de mult discernământ pentru a şti să foloseşti asprimea, adică fermitatea, fără să distrugi, fără să îndepărtezi. Credinţa nu se apără şi nu se mărturiseşte cu violenţe, ci cu fapte bune, cu smerenie, cu statornicie, cu pace şi sfinţenie. Cei care convertesc pe cei de altă credinţă nu fac aceasta acuzând în dreapta şi în stânga, ci dând mărturie prin viaţa proprie că a lor credinţă este mai bună. Credinţa poate fi mărturisită de cei care s-au sfinţit prin ascultare şi smerenie, prin multă rugăciune şi curăţire a inimii. Este uşor să fii aspru, dar e greu să fii şi autoritar, iar autoritatea vine atunci când taci, lăsând harul lui Dumnezeu să vorbească prin faptele bune. De aceea, trebuie să privim cu multă atenţie la asprimea Sfântului Pavel, pentru că el mai întâi a învăţat să iubească şi şi-a arătat dragostea faţă de corinteni. Nu poţi judeca asprimea unui om care şi-a jertfit timpul spre a-ţi dărui bine, nu poţi judeca fermitatea unei persoane când ştii că îţi vrea binele. Iar când eşti aspru nu părăseşti iubirea, aşa cum părintele, când îşi ceartă copilul, o face din multă dragoste, din grijă faţă de el. Poţi să zideşti prin asprime doar dacă mai întâi ai zidit prin iubire, iar iubirea te învaţă cum să fii ferm fără să jigneşti, fără să umileşti sau că creezi complexe.

Apostolul zilei: Unde nu există ascultare, acolo nu este credinţă

Miercuri, 04 Martie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

„Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El. Căci: «Oricine va chema numele Domnului se va mântui». Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? Precum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!». Dar nu toţi s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?». Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: «În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor». Dar zic: Nu cumva Israel n-a înţeles? Moise spune cel dintâi: «Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) şi voi aţâţa mânia voastră cu un popor nepriceput». Isaia îndrăzneşte şi zice: «Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau şi M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine». Dar către Israel zice: «Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor». Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând: «Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!». Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? «Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal».” (Romani 10, 12-21 şi 11, 1-4)

Credinţa vine din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos, ne spune pericopa apostolică de astăzi. Unde nu există ascultare, acolo nu există credinţă. Nu revelaţiile personale sau descoperirile extraordinare descriu credinţa, ci ascultarea cuvântului Domnului Hristos. Prin auzirea cuvântului, omul ia decizia legată de credinţă sau necredinţă, totul depinde dacă auzirea se transformă, sau nu, în ascultare. Apostolul pune în evidenţă neascultarea poporului Israel, în ciuda dragostei constante arătate de Dumnezeu. Totuşi, Domnul nu a încetat niciodată să cheme poporul, iar Sfântul Pavel ne spune că, atunci când Dumnezeu continuă să cheme, omul nu are dreptul să judece şi să dispreţuiască. Apostolul neamurilor descrie exemplul Proorocului Ilie, din Vechiul Testament. În faţa poporului închinător la idoli, acesta se vedea complet singur; cade în deznădejde. În aceste momente, Dumnezeu intervine, spunându-i că mai sunt şapte mii de bărbaţi care nu s-au închinat idolilor. Dumnezeu nu ajunge la sfârşit, El nu este învins, în ciuda necredinţei unui popor întreg. De multe ori, în istoria Bisericii au rămas doar câţiva oameni drept-credincioşi, şi prin aceştia Dumnezeu a biruit. Chiar dacă timpul parcă ignoră prezenţa Creatorului, chiar dacă Sfânta Evanghelie nu mai are loc în casa omului, chiar dacă cuvântul lui Hristos nu îşi găseşte loc între multe vorbe, totuşi Dumnezeu „nu îşi uită poporul Său” şi are oameni care nu au încetat să Îl asculte. Acum au ieşit la lumină mărturii din vremea regimului comunist, care descriu cum oameni, adânc înrădăcinaţi prin funcţiile deţinute în „sistem”, aveau un loc pentru Dumnezeu în casa şi, mai ales, în inima lor. Ajutau Biserica atunci când parcă nimeni nu mai spera nimic, ajutau ierarhi şi preoţi atunci când parcă nu mai era nici o nădejde. Dumnezeu este discret, iar credinciosul învaţă să fie şi el discret. După ani, îţi dai seama de faptul că „ateul comunist”, care te-a ajutat, era şi el un credincios, îţi dai seama că, într-o lume atee, Dumnezeu mai avea peste „şapte mii de bărbaţi”, care nu L-au părăsit.