“Din Apostol Citire….”
Pr. James Thornton
Ed. Egumenița
Trad.: Radu Hagiu
„SA NE APROPIEM CU ÎNDRĂZNEALĂ LA SCAUNUL HARULUI”
Predică la Epistola către Evrei a Sfântului Pavel (4:14-5:6),
în Duminica a Treia a Postului Mare
Duminica Cinstirii Sfintei Cruci
O mare parte a Apostolului de astăzi poate fi înţeleasă ca o cântare de laudă adusă lui Hristos Iisus, Cel cinstit de Sântul Pavel atât ca Arhiereu mare, cât şi ca Fiul lui Dumnezeu. Acest Arhiereu mare , Însuşi Hristos Dumnezeu – ne spune Sfântul Pavel -, nu este departe de noi, ci, pentru că S-a întrupat şi a trăit printre noi, poate pătimi, împreună cu noi, slăbiciunile noastre. El ne ştie bolile, durerile, temerile, ispitele, ostenelile şi neputinţele. In firea Sa omenească, a fost întocmai ca noi, în toate încercările şi suferinţele omeneşti, cu excepţia, bineînţeles, a păcatului.
Deoarece Hristos Iisus a fost unul dintre noi şi, astfel, înţelege pe deplin condiţia omenească, suntem chemaţi de către Sfântul Pavel să ne apropiem, dar, cu îndrăzneală la scaunul harului Lui, ca să luăm milă, şi har să aflăm spre ajutor la bună vreme. Putem să ne apropiem cu îndrăzneală, zice Sfântul Pavel. Aceasta înseamnă că, atâta vreme cât ne pocăim de fărădelegile noastre şi suntem plini de credinţă în mila lui Dumnezeu, ne putem apropia de Dânsul fără cutremur; ne putem apropia într-un duh al deplinei încrederi, căci acesta este un scaun al harului, al dragostei şi milei, nu al pedepsei.
Sfântul Ioan de Kronstadt ne previne că un om cu credinţă puţină sau slabă, dacă îl va ruga pe Dumnezeu să-i ajute cu ceva, se poate primejdui să fie rănit de către Cel Viclean cu necredinţa în putinţa împlinirii cererii sale şi se poate depărta deznădăjduit şi ruşinat. Creştinii trebuie să-şi Mărească credinţa atunci când vin către Dumnezeu şi, având credinţa tare, sie se apropie cu îndrăzneală, cu încredere.
Să observăm că Sfântul Pavel, referindu-se la Domnul Iisus ca „marele Arhiereu” – drept aceea, având [noi] Arhiereu mare -, foloseşte expresia „având [noi]“. Pronumele „noi” are sens doar dacă îl înţelegem ca referindu-se la obştea Bisericii, căci trebuie să ne amintim că Sfântul Apostol le scrie creştinilor evrei, adică credincioşilor din ţinuturile iudeilor. Aşadar, acest „noi” al Sfântului Pavel se referă la mădularele Bisericii Ortodoxe. Această interpretare are sens şi din pricina faptului că doar în obştea cea sfântă a Bisericii se poate găsi dreapta credinţă plăcută lui Dumnezeu. Doar acolo dreapta închinare, închinare saturată cu mireasma tainică a Harului lui Dumnezeu.
Dicţionarul defineşte „preotul” (sau „iereul”, în greacă) ca fiind cel ce aduce jertfe lui Dumnezeu în numele credincioşilor. Sfântul Pavel se referă în chip limpede la aceasta atunci când afirmă că Hristos Iisus este „marele nostru Arhiereu”, Care aduce în locul nostru tainice daruri şi jertfe pentru păcate şi Care este pururea îngăduitor cu cei neştiutori şi cu cei ce rătăcesc, adică cu noi toţi, bieţi păcătoşi.
Să discutăm acum despre câteva aspecte ale jertfei, aşa cum este ea înţeleasă în Biserica Ortodoxă. Mă refer la Dumnezeiasca Liturghie, cea mai importantă slujbă a Bisericii noastre. Să luăm în consideraţie îndeosebi unicitatea şi însemnătatea ei. Părintele Mihail Pomazanski, în marea sa lucrare Teologia dogmatică ortodoxă, explică că Dumnezeiasca Liturghie este o jertfa din mai multe puncte de vedere:
- Este o jertfa a laudei şi a mulţumirii
- Este o jertfa de împăcare, pentru toţi cei ce fac parte din Biserică.
- Este o jertfa care îi uneşte pe toţi credincioşii în Trupul unic al lui Hristos.
- Este o jertfa de cerere, pentru lume, pentru pace, pentru autorităţile civile şi pentru întreaga omenire” Sfântul Nicolae Cabasila (cca. 1322 – cca. 1396), care a scris o vestită Tâlcuire a Dumnezeieştii Liturghii, spune următoarele: „Jertfa aminteşte moartea învierea şi înălţarea Mântuitorului, deoarece cinstitele daruri se prefac în însuşi dumnezeiescul Trup, cu care El a fost răstignit, S-a sculat din morţii şi S-a înălţat la cer”.
Toate grupările şi sectele creştine au o slujbă săptămânală în care un slujitor (căruia i se spune fie preot, fie pastor) conduce credincioşii, de-a lungul rugăciunilor şi cântărilor. Aşa se petrece la romano-catolici, la protestanţi, la anglicani şi la noi, ortodocşii. Examinând aceste sute de slujbe extrem de diferite, cel dintâi lucru pe care îl observăm este acesta: doar în cazul creştinismului ortodox se poate spune că întreaga sa Liturghie a fost alcătuită de sfinţi ce au scris sub călăuzirea şi insuflarea Sfântului Duh. Dumnezeiasca Liturghie cuprinde multe pasaje din Sfânta Scriptură, iar aceste fragmente, ca şi toate celelalte rugăciuni şi cereri, sunt la fel de mult cuvântul lui Dumnezeu pe cât sunt şi cărţile întregi ale Sfintei Scripturi.
Alte grupări religioase desemnează din când în când comisii care să rescrie slujbele, să le „actualizeze”, pentru a se conforma pe deplin curentelor zilei şi pentru a se potrivi cu mereu schimbătorul „duh al vremilor”. In Biserica Ortodoxă lucrurile nu se petrec aşa. Dumnezeiasca Liturghie creştină ortodoxă este mai presus de timp şi mai presus de toate considerentele lumeşti ale curentelor şi capriciilor. Dumnezeiasca Liturghie vine din cugetul lui Dumnezeu, nu din cugetele oamenilor. Din această pricină spune Mitropolitul Augustin al Dorinei că frumuseţea desăvârşită a Dumnezeieştii Liturghii a Bisericii Ortodoxe este în sine dovada că în Ortodoxie se găseşte adevărata Biserică a lui Hristos. Şi, astfel, a îngădui unor comisii de aşa-zişi experţi liturgici să revizuiască această slujbă la fiecare câteva decenii, aşa cum se întâmplă în afara Bisericii, ar fi în lăuntrul Bisericii o dramă de neînchipuit şi o jignire adusă lui Dumnezeu.
In Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă, Domnul Iisus este Arhiereul şi toate Puterile Cereşti sunt de faţă în chip nevăzut, slujind împreună cu noi Jertfa cea de tină. Sfântul Ioan de Kronstadt vorbeşte despre aceasta, atunci când scrie: „Dumnezeiasca Liturghie este cu adevărat o slujbă cerească pe pământ, la care însuşi Dumnezeu, într-un chip anume, nemijlocit şi foarte apropiat, este de faţă şi Se sălăşluieşte în oameni, căci El însuşi este slujitorul nevăzut al slujbei; El este Cel ce aduce jertfa şi Cel ce Se jertfeşte. Nimic pe pământ nu este mai mare, mai înalt şi mai sfânt decât Liturghia; nimic mai însemnat, nimic mai dătător de viaţă”.
Nimic din cele pământeşti nu este mai înalt, mai e, mai însemnat, mai sfânt sau mai dătător de viaţă decât Dumnezeiasca Liturghie, spune Sfântul Ioan de Kronstadt. Prin urmare, de vreme ce la Dumnezeiasca liturghie ne apropiem de însuşi scaunul harului şi de vreme ce mântuirea noastră cea veşnică poate depinde de aceasta, trebuie să ne concentrăm minţile şi inimile la ceea ce se petrece înaintea ochilor noştri. Mitropolitul Augustin al Florinei comentează: „Dumnezeiasca Liturghie este o taină: este Taina Tainelor. Dacă Domnul ne luminează minţile şi ne aprinde inimile, ca să putem auzi şi lua parte la această taină, atunci nu putem rămâne reci şi nepăsători faţă de ea. Dimpotrivă, o mulţumire adâncă pentru marele nostru făcător de bine, Dumnezeul cel în Treime, va domni în inimile noastre”.
Sfântul Pavel ne cheamă să ne apropiem, dar, cu îndrăzneală la scaunul harului Lui, ca să luăm milă, şi har să aflăm, spre ajutor la bună vreme. Ne apropiem la scaunul harului atunci când ne rugăm, zi de zi. O facem atunci când ne contemplăm deplina dependenţă de Dumnezeu în toate. O facem atunci când ne recunoaştem păcătoşenia şi ne mărturisim fiecare fărădelege în parte. O facem atunci când săvârşim milostenie şi suntem iubitori întru toate faţă de fraţii şi surorile noastre duhovniceşti. Ne apropiem de scaunul harului în multe şi felurite chipiuri. Totuşi, în această viaţă, ne apropiem cel mai mult de imnul harului la Dumnezeiasca Liturghie, atunci când ne unim inimile şi minţile cu cele ale fraţilor noştri creştini ortodocşi şi cu cele ale lui Hristos, ale Sfinţilor îngeri şi ale Sfinţilor din Ceruri.
