„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „
Sf. Ioan Hrisostom
Editura Sofia, Bucureşti, 2005
Sursa: www.ioanguradeaur.ro
Duminica a 10-a după Rusalii
1 Corinteni 4, 9-16
„Noi nebuni suntem pentru Hristos, iară voi înţelepţi întru Hristos, noi slabi, iară voi tari (că este trebuitor a lua vorba iarăşi de aci), voi slăviţi, iară noi necinstiţi” (I Cor. 4, 10).
Deci să vedem cum el s-a făcut următor lui Hristos. Această urmare nu are nevoie de timp şi de meşteşug, ci numai de bunăvoire. Dacă noi intrăm la un pictor, nu vom putea imita un tablou, oricât de mult l-am fi văzut, pe când pe Pavel numai din simplă auzire putem să-l imităm. Deci voiţi poate să aducem la mijloc tabloul, şi să zugrăvim viaţa lui Pavel înaintea voastră? Ei bine, să stea de faţă acel tablou, sau acea placă ce este cu mult mai strălucită decât toate icoanele sau tablourile împărăteşti. Căci subiectul nu este doară nici scânduri lipite, nici prostiri[1] sau pânzi puse deasupra, ci lucrul lui Dumnezeu; căci este suflet şi trup. Sufletul este lucrul lui Dumnezeu, iar nu omenesc, şi trupul de asemenea. Aţi aplaudat aici? Însă nu aici este timpul de aplauze, ci la cele ce urmează, şi nu numai de aplauze, ci şi de imitare. Până acum materialul este deopotrivă pentru toţi. Căci sufletul nu se deosebeşte de alt suflet, întrucât este suflet, ci numai buna voire arată deosebirea dintre dânsele. După cum nici trupul nu se deosebeşte întru nimic de alt trup, ci este deopotrivă şi cel al lui Pavel cu cel al celor mulţi, şi numai primejdiile îl pot face mai strălucit pe unul decât pe altul; tot aşa şi cu sufletul. Aşadar, să stea în faţa noastră tabloul sufletului lui Pavel. Acest tablou mai înainte era mânjit şi plin de păianjeni – căci nimic nu este mai rău ca hula. Dar după ce a venit în lume, cel ce toate le-a prefăcut şi a văzut acest tablou, a văzut vreau să zic sufletul lui Pavel astfel aşezat, nu doar din pricina lenei sau a prostiei, ci din pricina necercării şi pentru că nu avea cu el florile bunei cinstiri – osârdie avea, însă îmbrăcămintea osârdiei, aşa zicând, n-o avea, căci nu avea osârdia după cunoştinţă – i-a dat floarea adevărului, adică harul, şi apoi fără de veste a arătat acest tablou, icoană împărătească. Căci luând cu el îmbrăcămintea osârdiei şi aflând ceea ce nu ştia până atunci, nu a mai întârziat, ci de îndată s-a arătat ca cel mai bun meşter. Şi mai întâi capul i se arată împărătesc, propovăduind pe Hristos, apoi şi restul trupului, ca unul ce a arătat cea mai straşnică viaţă. Pictorii încuindu-se în odaia de lucru, nimănui nu deschid uşile, ci lucrează înlăuntru cu toată liniştea şi străşnicia – Pavel însă punându-şi placa în mijlocul lumii, în mijlocul tuturor potrivnicilor, tuturor tulburărilor şi tuturor nenorocirilor, şi-a lucrat singur acest tablou împărătesc, şi nu era împiedicat. Pentru aceea şi zicea: „Privelişte ne-am făcut lumii”, zugrăvindu-şi singur icoana în mijlocul pământului şi a mării, în mijlocul cerului şi al întregii lumi gândite. Voiţi poate a vedea şi celelalte părţi ale trupului, cele mai jos de cap? Sau poate voiţi ca să mergem cu vorba de jos în sus? Priveşte deci această statuie de sus, ba încă şi mai cinstită şi decât aceasta, ca una ce merită să stea în cer, nelegată cu plumb ca statuile obişnuite, şi nici aşezată într-un loc anumit, ci alergând de la Ierusalim şi până la Iliric, şi până în Ispania, şi purtându-se pretutindeni în lumea întreagă, întocmai ca şi când ar fi avut aripi. Căci ce ar putea fi mai frumos decât aceste picioare, care au călcat peste tot pământul de sub soare? Această frumuseţe o vesteşte şi Prorocul de la început, zicând: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce binevestesc pacea” (Is. 3, 7). Ai văzut cât de frumoase sunt picioarele?
