Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a unsprezecea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Răspunsul meu, acesta este”

Duminica a unsprezecea după Rusalii

1 Corinteni 9, 2-12

Din Apostolul citit azi, reiese limpede că Sf. Pavel s-a aflat uneori în situaţia de a fi silit să se apere de bârfe şi cleveteli, de învinuiri nedrepte, de încercări de defăimare a misiunii sale şi chiar de pretenţia că nu ar fi fost cu adevărat un apostol. Un adevărat apostol, în ochii celor ce îl ponegreau pe Sf. Pavel, era unul dintre cei Doisprezece, a căror chemare apostolească venea direct de la Iisus Hristos, încă din timpul vieţii Domnului, pe când Sf. Pavel a fost chemat la apostolat atunci când i S-a arătat Domnul în timp ce călătorea spre Damasc.

Astăzi, nici un creştin n-ar pune sub semnul întrebării validitatea chemării Sf. Pavel de vreme ce, cu harul lui Dumnezeu, prin strădaniile sale misionare în răsăritul Mediteranean şi prin cele ale urmaşilor săi în alte locuri, s-a statornicit şi s-a răspândit credinţa creştină, asigurându-i-se o creştere rapidă. De nu ar fi fost lucrarea Sf. Pavel, îndeosebi cea din rândul elinilor, credinţa ar fi avut un alt viitor – şi pentru această lucrare a fost ales, neîndoielnic, de Dumnezeu, deşi părea greu de crezut că un farisei şi un prigonitor înverşunat al creştinilor va putea ajunge vreodată apostol.

Sf. Pavel argumentează că şi el, ca şi toţi cei ce slujesc feluritelor chemări, are dreptul de a fi întreţinut de Biserică – şi nu doar el, ci şi o soră, femeie, de ar voi să-şi ia soţie. Probabil că cineva l-a criticat pentru că trăia din Bunurile Bisericii. Totuşi, răspunde el, oare ostaşul slujeşte pe cheltuiala sa? Oare cei ce sădesc o vie nu au parte de rodul muncii lor? Oare păstorii nu-şi dobândesc hrana de pe urma îngrijirii turmelor? Oricum, deşi Sf. Pavel îşi susţine drepturile, este limpede că, pentru a evita orice fel de cârteli şi cleveteli, el s-a întreţinut de unul singur în călătoriile sale misionare, prin munca sa, şi nu cu ajutorul Bisericii.

Acest lucru este mai degrabă spre ruşinea ucenicilor săi, dacă ne gândim la cât de mare a fost Sf. Pavel şi la ce minuni a săvârşit. Totuşi, este un adevăr – unul care, fără îndoială, i-a adus mari binecuvântări de la Dumnezeu. Aşa cum o spune cu propriile cuvinte, nu se foloseşte de drepturile sale, ci pe toate le rabdă, ca să nu pună vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilie la Apostolul din Duminica a unsprezecea dupa Rusalii

 

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

Sf. Ioan Hrisostom

Editura Sofia, Bucureşti, 2005

Duminica a 11-a după Rusalii

1 Corinteni 9, 2-12

 

„Au nu sunt apostol? Au nu sunt slobod? Au nu pre Iisus Hristos Domnul nostru l-am văzut? Au nu lucrul meu voi sunteţi întru Domnul?” (I Cor. 9,1)

 

Aceasta deci să o auzim şi noi, iubiţilor, ca adică să nu dispreţuim pe cei ce se smintesc, şi nici să aducem vreo zăticnire, adică vreo întrerupere evan­gheliei lui Hristos, ca nu cumva să trădăm mântuirea noastră. Să nu-mi spui când se sminteşte fratele că nu este împiedicat de ceea ce îl sminteşte şi că este slobod a nu face ceea ce nu-i place, căci eu îţi voiu spune şi altceva mai mare: că chiar dacă însuşi Hristos ţi-ar fi dat voie şi dacă ai vedea pe cineva vătămat, totuşi tu depărtează-te şi nu căuta să te foloseşti de această epitropie. Aceasta a făcut-o şi Pavel, fiindcă îngăduindu-i-se de Hristos a lua ajutoare de la ucenici, el nu a luat. Căci stăpânul nostru iubitor de oameni fiind, cu multe din poruncile lui el a amestecat cea mai mare blândeţe, ca astfel nu numai din poruncă, ci şi din propriul nostru îndemn să facem binele sub orice formă. Fiindcă dacă nu ar fi voit aceasta, apoi putea să întindă poruncile mai departe şi să zică, de pildă: «Cel ce nu posteşte defel să se pedepsească; cel ce nu pă­zeşte fecioria să se pedepsească; cel ce nu va lepăda de la sine tot ceea ce are, să fie pedepsit cu cea mai grea osândă.» Dar el nu a făcut aşa, dându-ţi prilej, dacă vei voi, ca să te sârguieşti şi să faci din propriul tău îndemn binele. Pen­tru aceea, când vorbea despre feciorie, zicea: „Cela ce poate cuprinde, cuprinză” (Mt. 19, 12). Şi pentru bogat vorbind, el unele le-a poruncit, iar altele le-a lăsat la cugetul omului. Nu deodată a spus: «Vinde-ţi tot ceea ce ai», ci „De voieşti a fi desăvârşit, vinde-ţi ceea ce ai” (Mt. 19, 21). Noi însă nu numai că nu covârşim cele poruncite, nu numai ca nu ne sârguim, ci chiar pe cele po­runcite suntem departe de a le face. Pavel era în strâmtorare şi sărăcie, ca nu cumva să aducă vreo zăticneală evangheliei, iar noi nu îndrăznim a ne atinge nici ch|ar de cele ce ţin de noi, deşi privim mii de suflete pierzându-se. «Mănânce-le, zice, mai bine moliile decât săracul! Mănânce-le viermii, iar nu să se îmbrace cu ele cei goli; roadă-se toate de timp, şi să nu se hrănească Hristos, să nu se hrănească cel flămând.» «Dar, zici tu, cine spune astfel de lucruri ?» Apoi aceasta este culmea răutăţii, căci unii ca aceştia nu se mărginesc numai cu vorbele, ci ajung chiar şi la fapte. Căci răul ar fi cu mult mai mic spus nu­mai cu vorbele decât atunci când se petrece şi în fapte.