Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a optsprezecea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„Pe cel ce dă cu voie bună îl iubeşte Dumnezeu”

în Duminica a Optsprezecea după Rusalii

Epistola a Doua către Corinteni 9:6-11

În Epistola ce s-a citit astăzi, Sfântul Pavel vorbeşte despre o strângere de bunuri în rândul obştilor creştine, în folosul Bisericii Ierusalimului. În acea vreme, Biserica din Ierusalim suferea de sărăcie şi mari nevoi, astfel că Sfântul Pavel şi cei împreună-lucrători cu el s-au străduit să uşureze aceste greutăţi, convingându-i pe credincioşii Bisericilor locale din jurul Mediteranei de Răsărit să contribuie cu mărinimie la un fond de ajutorare.

Aşadar, Apostolul de astăzi tratează câteva dintre aceste aspecte de căpătâi ale învăţăturii sociale creştine: milostenia, filantropia şi dărnicia. Să ne aducem aminte că creştinismul nu se preocupă doar de viaţa veşnică, ci şi de făurirea unei vieţi vremelnice sănătoase. Creştinismul nu este legat doar de lumea cealaltă, lumea ce va să vină, fiindcă omul nu este în întregime o făptură duhovnicească. Omul este o făptură amestecată, alcătuită din duh şi din materie. Atâta vreme cât trăieşte pe pământ, omul are nevoi duhovniceşti, şi nevoi trupeşti. De aceea, Ortodoxia aplică conceptele sale nelumeşti problemelor vieţii de aici din lumea aceasta, pentru a-i pregăti mai bine pe oameni în viaţa din lumea ce va să vină – cu alte cuvinte, pentru a-i pune pe oameni într-o dispoziţie lăuntrică în care să se poată gândi şi strădui la îmbunătăţirea stării sufletului lor.

Mulţumitită Sfintei  Evanghelii  a lui Hristos, mulţumită de-Dumnezeu-insuflaţilor Apostoli şi Părinţi ai Bisericii, Ortodoxia are o învăţătură socială mai înaintată, mai desăvârşită şi mai deplină decât oricare dintre cele urzite de mintea omului. Nu mă refer aici la un sistem filosofic, nici la o ideologie. Sistemele şi ideologiile, precum socialismul şi bolşevismul, formulează planuri utopice care nu se potrivesc nici cu caracterul omului, nici cu cugetul lui Dumnezeu. Ele amintesc, mai degrabă, de străvechea legendă grecească a lui Procust.

În mitologia greacă, Procust era un uriaş care îi prindea pe călătorii neştiutori şi îi lega de un pat. Dacă erau prea mici pentru acel pat, trăgea de ei până ajungeau la statura potrivită. Dacă erau prea înalţi, îi scurta, tăindu-le din picioare atât cât era nevoie. În acest fel lucrează şi sistemele şi ideologiile. Ele cer o uniformitate rigidă, cu orice preţ. Sunt, în natura lor, procustiene.

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilie la Apostolul din Duminica a optsprezecea dupa Rusalii

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

Sf. Ioan Hrisostom

Editura Sofia, Bucureşti, 2005

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Duminica a 18-a după Rusalii

2 Corinteni 9, 6-11

Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.  Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.  Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,  precum este scris: “Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac”.  Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,  ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.

(2 Corinteni 9, 6-11)

Deci, iubiţilor, să nu cercetăm cu amănunţime când facem milostenii, ci să semănăm cu mâinile pline. Nu vezi câte dau unii mimilor din teatru şi muieri­lor curve? Măcar pe jumătate din ceea ce dau aceia jucătorilor din teatru dă şi tu lui Hristos; cât dau aceia din mândrie celor de pe scenă, dă şi tu pe atâta ce­lor flămânzi. Aceia îmbracă trupul celor cu care curvesc în aur scump, iară tu nu îmbraci trupul lui Hristos nici cu o haină proastă, deşi îl vezi gol. Deci de ce iertare poate fi vrednic faptul acesta, şi de câtă osândă nu te faci vinovat, că pe când acela dă atâtea lucruri unei femei care-l necinsteşte şi-l pierde, tu nu dai nici cel mai mic lucru celui ce te-a mântuit şi te-a făcut strălucit! Când cheltuieşti pentru pântece, beţii şi desfrânări, nicidecum nu-ţi aduci aminte de sărăcie; iară când este nevoie de a veni în ajutorul sărăciei, te faci mai sărac decât toţi săracii. Când tu, hrănind la masa ta părăsiţi şi linguşitori, cheltuieşti ca din izvoare fără sfârşit, te bucuri, iar dacă cumva s-ar întâmpla să vezi vre­un sărac, apoi te apucă deodată frica de sărăcie.