Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a nouasprezecea dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„PUTEREA ÎNTRU SLĂBICIUNE SE DESĂVÂRŞEŞTE”

Predică la Epistola a Doua către Corinteni a Sfântului Pavel (11:31-12:9),

în Duminica a Nouăsprezecea după Rusalii

Versetele de început ale celui de-al doisprezecelea capitol din Epistola a Doua către Corinteni a Sfântului Pavel istorisesc o întâmplare din viaţa acestui mare şi sfânt apostol, ce, fără îndoială, li se pare foarte ciudată multor cititori de astăzi. Sfântul Pavel scrie aici despre o trăire pe care a avut-o cu mulţi ani înainte. El aminteşte cum a fost răpit până la al treilea cer şi că, în acea vedenie, nu ştie dacă a rămas în trup sau afară din trup. Mai scrie că a fost răpit în Rai şi a auzit negrăite graiuri, [pe] care nu este slobod omului a le grăi.

Termenul folosit în această Epistolă de către Sfântul Pavel, al treilea cer, corespunde unei vechi credinţe iudaice că cerurile – adică spaţiul de deasupra Pământului – sunt alcătuite din straturi, fiecare formând un emisferă sau cupolă peste Pământ, una peste cealaltă. În felurite perioade din istoria iudaică, aceste straturi au fost socotite ca fiind trei, cinci, şapte sau zece în funcţie de ce lucru era vorba. Sfântul Pavel preferă una dintre aceste tradiţii, alegând să vorbească de un Cer în trei straturi.

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilie la Apostolul din Duminica a nouasprezecea dupa Rusalii

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

Sf. Ioan Hrisostom

Editura Sofia, Bucureşti, 2005

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Duminica a 19-a după Rusalii

2 Corinteni 11, 31-33

„Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce este binecuvân­tat în veci, ştie că nu mint. În Damasc mai-marele norodului al lui Areta împă­ratul păzea cetatea Damascului vrând să mă prindă. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui. ” (2 Cor. 11, 3l-33)

Aceasta este biruinţă strălucită, acesta este semnul biruinţei Bisericii, aşa este surpat diavolul, când noi pătimim rele. Când noi pătimim relele ce ni se aduc, atunci diavolul este prins în curse şi pătimeşte rău când voieşte a ne face nouă rele. Ceea ce se petrecea şi cu Pavel, căci cu cât mai mult grămădea pri­mejdii asupra sa, cu atât mai mult şi diavolul ieşea biruit. Şi apoi nici nu fău­rea necuratul numai un fel de primejdii, ci multe şi felurite. Aşa, de pildă, unele aveau cu dânsele osteneala, altele scârba, unele frica, altele durerea, unele grija, altele ruşinea, iară altele pe toate la un loc; şi totuşi, el pe toate le stăpânea. Şi întocmai ca un ostaş ce avea în faţa sa pe întreaga lume care-l războia, iară el se învârtea printre rândurile războinicilor şi nimic rău nu păti­mea, tot aşa şi Pavel, singur în mijlocul varvarilor, rămânea nebiruit, pretutin­deni nevătămat – fie pe pământ, fie pe mare. Şi după cum scânteia ce cade în paie şi trestii totul preschimbă şi aduce cele arse în firea sa, tot asemenea şi Pavel, năvălind asupra tuturor, pe toţi îi întorcea către adevăr, năvălind ca şi un puhoi şi răsturnând toate piedicile din calea sa. Şi întocmai ca şi un luptă­tor apărându-se, alergând în toate părţile, lovind cu pumnul, sau ca un ostaş ce atacă zidurile cetăţii, sau ca unul ce se bate pe uscat, sau ca altul ce se bate pe mare, tot aşa şi Pavel întrebuinţa tot felul de luptă, şi foc ieşea din gura lui, şi tuturor era neapropiat; cu un trup numai biruind întreaga lume, cu o singură limbă pe toţi punându-i pe fugă.