“Din Apostol Citire….”
Pr. James Thornton
Ed. Egumenița
Trad.: Radu Hagiu
„Suntem înviaţi cu Hristos”
Duminica a douăzeci şi treia după Rusalii
Efeseni 2, 4-10
Anumite Epistole ale Sfântului Pavel – de pildă, Epistola sa către Galateni, despre care am vorbit în ultimele trei săptămâni – au fost adresate unor Biserici locale cu scopul de a combate felurite primejdii care se iviseră în acele Biserici şi ameninţau creştinismul; tendinţele iudaizante, compromisurile cu păgânismul, slăbiciunile morale ş.a. Epistola către Efeseni, însă, nu este îndreptată împotrivă unor greşeli pricinuitoare de neînţelegeri, ci înfăţişează câteva concepte teologice de căpătâi – nişte concepte de o mare însemnătate. Epistola este o laudă adusă bunătăţii Iui Dumnezeu, un imn al mântuirii, o datare a unităţii bisericeşti şi a vieţii creştine ortodoxe. Dată fiind complexitatea citirii de astăzi din capitolul al doilea, în loc să analizăm o temă anume pe care re-o sugerează» vom examina fiecare verset in parte,
Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, . Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! În aceste versete, Sfântul Apostol Pavel ne spune că Dumnezeu, din bogăţia milei sale, o milă ce izvorăşte din dragostea nemărginită pe care ne-o poartă, ne-a înviat împreună cu Hristos. Cuvântul original din greacă este „syzoopoieo” ce înseamnă a da viaţă, a face viu împreună cu cineva.
Aşadar, Sfântul Pavel scrie aici că Dumnezeu, Cel bogat în mila, Cel ce ne iubeşte ci nemărginita dragoste, a dat viaţă celor morţi prin păcate. Aşa cum Hristos era mort în mormânt, dar totuşi a înviat, a luat viaţă – aşa şi noi. Aşa cum Hristos a înfrânt moartea prin învierea Sa, aşa şi moartea şi păcatul sunt nimicite prin mila şi dragostea lui Dumnezeu. Am fost acum înviaţi duhovniceşte, la fel cum vom învia trupeşte în ziua învierii Celei de obşte.
Ne naştem într-o lume a păcatului; ne naştem într-o lume în care a pătruns moartea, urmarea păcatului; ne naştem într-o lume afundată într-un mormânt întunecos, al înstrăinării de Dumnezeu. Şi totuşi, în pofida aplecării noastre înspre păcat, primim prin Dumnezeiescul Har o ieşire din păcat, din moarte, din mormânt. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: Pe cei ce erau morţi, pe cei ce erau fii ai mâniei, pe aceştia i-a înviat Hristos. De nu ar fi fost Dumnezeu bogat în milă şi revărsând iubire, atunci, fără îndoială, ar fi lăsat să piară neamul omenesc ca pe un lucru fără de nădejde şi mântuire. Însă Dumnezeu nu este precum noi. El nu este nepăsător; nu este şovăielnic; nu este schimbător. Mila şi dragostea Sa sunt nemărginite. Dacă oamenii cad în păcat, chiar dacă o fac întruna, chiar asculta necontenit de pornirile firii lor căzute, chiar dacă păcatele lor sunt foarte grave, Dumnezeu oferă o cale de iertare şi împăcare. Suntem mântuiţi în har, strigă Sfântul Pavel. El vrea să spună că mântuirea noastră purcede în cele din urmă de la faptul că Dumnezeu ne priveşte cu bunăvoinţă şi vrea să ne mântuim.
