“Din Apostol Citire….”
Pr. James Thornton
Ed. Egumenița
Trad.: Radu Hagiu
“Împreună-lucrători cu Dumnezeu”
Duminica a noua după Rusalii
1 Corinteni 3, 9-17
În decembrie 1988, un cutremur uriaş a lovit ceea ce se numea atunci Armenia Sovietică. Mulţi poate vă amintiţi de această întâmplare tragică. În acel dezastru au murit peste 50.000 de oameni, au dispărut familii întregi, au fost şterse de pe faţa pământului oraşe întregi, şi, în unele locuri, chiar generaţii întregi – în decursul câtorva clipe. În acea vreme, eram apropiat de un membru al Congresului Statelor Unite (acum retras), cu care obişnuiam să fac schimb de idei şi de informaţii pe diverse teme. Congresmenul a vizitat Armenia la scurt timp după cutremur, în cadrul unei delegaţii americane de susţinere şi, la întoarcere sa, am reuşit să port cu el, o scurtă discuţie. A remarcat faptul că, aproape peste tot, clădirile ce fuseseră înălţate în perioada sovietică s-au năruit de îndată ce a început cutremurul, pe când vechile construcţii din epoca ţaristă au supravieţuit, în foarte multe locuri, deşi erau pe atunci vechi de cel puţin şaptezeci de ani sau, uneori, de câteva secole. Construcţiile vechi, care nu au supravieţuit cutremurului, au izbutit măcar să rămână în picioare îndeajuns timp ca oamenii din ele să poată scăpa.
Problema a fost că clădirile din epoca sovietică, deşi adesea aveau pe dinafară un aspect plin de măreţie, erau construite atât de prost pe dinăuntru, încât s-au năruit de îndată ce au fost supuse unui şoc puternic. Ca şi alte lucruri în comunism, treaba făcută de mântuială era o regulă ascunsă. Faţadele erau uneori strălucite, însă structura de rezistenţa era o ruşine pentru artă şi pentru arhitectură. Clădirile începeau să se surpe chiar înainte de a fi terminate. O astfel de nepăsare criminală şi înşelătorie, după cum se ştie, era ceva firesc în sistemul sovietic. De la depărtare, lucrurile puteau părea uneori impresionante, însă o privire de aproape a dezvăluit mereu că totul era doar o faţadă propagandistă, o mascaradă. În exemplul dat, al cutremurului din Armenia, vedem incompetenţa ridicată la nivel de ideologie. Ideea este că, pentru ca structurile să reziste la şocuri şi la uzura de zi cu zi, trebuie să fie clădite temeinic.
În Epistola ce s-a citit azi, Sf. Pavel aseamănă întemeierea Bisericii cu ridicarea unei clădiri. El începe prin a spune ascultătorilor că ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem. Cu alte cuvinte, sub îndrumarea lui Dumnezeu, fiecare bărbat şi femeie îşi are propria sarcină de îndeplinit, în ridicarea zidirii celei plăcute lui Dumnezeu. Unii slujesc, unii cântă, unii studiază, unii propovăduiesc, unii ocârmuiesc şi tot aşa. Fiecare îşi are sarcina sa, dată de Dumnezeu după darurile ce i s-au încredinţat. Oricât de înalte sau de umile ar părea sarcinile, acest lucru nu are nici o însemnătate în planul cel veşnic. Deosebirile seculare vor dispărea în viaţa de apoi şi un nou soi de deosebiri, întemeiate pe ascultarea de Dumnezeu, îl va înlocui pe cel vechi. Aşadar, cu toţii suntem ai lui Dumnezeu împreună-lucrători, cu feluritele noastre îndatoriri.
