“Din Apostol Citire….”
Pr. James Thornton
Ed. Egumenița
Trad.: Radu Hagiu
„Fă-te pildă”
Duminica a treizeci și doua după Rusalii
Duminica Sfântului Zaheu
Epistola Întâi către Timotei 4, 9-15
Una dintre multele pricini ale răspândirii creştinismului în perioada primelor trei veacuri de la înălţarea lui Hristos, în afară de sprijinul duhovnicesc primit, a fost strălucita sa organizare. Oriunde Evanghelia lui Hristos era sădită şi prindea rădăcini, era numit un episcop al locului, de obicei un bărbat recunoscut pentru evlavia, râvna şi învăţătura sa. Creştinismul timpuriu era organizat în jurul unui episcop al locului şi a bisericii locale, adică a bisericii dintr-un anume oraş sau cetate. In termeni „sacramentali”, cu episcopul conducând şi slujindu-şi turma, nimic nu mai lipsea acelei biserici pentru a fi deplină duhovniceşte. Biserica în deplinătatea ei s-a întrupat astfel în fiecare dintre aceste biserici.
Astfel că, atunci când au izbucnit prigoane în diferite provincii ale Imperiului Roman, chiar dacă biserica unui loc anume era aproape nimicită, alte biserici locale îşi continuau lucrarea şi luau parte la reconstruirea a ceea ce fusese distrus, cât de curând se putea. Aceste biserici locale împărtăşeau întocmai aceeaşi credinţă şi se bizuiau una pe alta în multe lucruri, şi fiecare conlucra cu celelalte în ostenelile lor plăcute lui Dumnezeu. Sfântul Pavel, acest apostol şi misionar ca nimeni altul, a făcut în decursul vieţii sale trei mari călătorii misionare, întemeind nenumărate biserici locale. Creştinismul ortodox s-a răspândit, prin strădania Sfântului Pavel, într-un mare arc care atinge marginile Mării Mediterane, din Antiohia în Grecia, până în Italia, chiar şi în îndepărtata Spanie. Una dintre aceste biserici era în Efes, unul din marile oraşe ale Antichităţii şi un port important aşezat pe coasta Asiei Mici (Turcia de astăzi). Aici, în cetatea Efesului, a fost făcut episcop Sfântul Timotei (+80), după ce a petrecut o perioadă lungă de încercări şi studiu alături de Sfântul Pavel, în câteva din călătoriile sale misionare. Şi chiar după ce Sf Timotei a fost înălţat episcop, Sfântul Pavel nu şi-a uitat prietenul şi a continuat să-i scrie acestui tânăr, pe care îl privea, pe bună dreptate, ca pe fiul său duhovnicesc .
In Apostolul citit astăzi, din Epistola întâi a Sfântului Pavel către Sfântul Timotei, vedem acel fel de povaţă înţeleaptă dăruită de un Părinte duhovnicesc fiului său duhovnicesc. Sf Pavel scrie: Pildă te fă credincioşilor cu cuvântul, cu petrecerea [adică cu purtarea], cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Şi, puţin mai încolo, adaugă: Ia aminte la citire, la îndemnare, la învăţătură.
Sfântul Timotei, ca episcop al obştii creştine din etatea Efesului, se găsea tot timpul sub ochiul veghetor al prietenilor şi al duşmanilor. Pentru ca mesajul lui Hristos să facă o impresie stăruitoare asupra credincioşilor noii biserici şi pentru a face aceeaşi impresie asupra întregii lumi a Efesului, Sfântul Pavel şi-a îndemnat fratele apostol să ducă cu asiduitate viaţa creştină pe care o propovăduia. Trebuia, adică, să fie celorlalţi pildă cu cuvântul, cu petrecerea [cu purtarea], cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Acestea sunt cerinţele elementare – pentru un episcop sau un preot al lui Dumnezeu – să trăiască întocmai după cum propovăduieşte; să strălucească în virtute, să-şi depăşească ucenicii, să fie celor pe care îi călăuzeşte. Sfântul Timotei, un om blând, cu vorbă liniştită și un mare propovăduitor, a pătimit în cele din urma mucenicia, pentru râvna sa creştină. A rămas un model desăvârşit în toate cele pomenite de Sfântul Pavel şi, pentru aceasta, după două mii de ani, încă se mai cinsteşte amintirea sa. Însă, deşi toți episcopii şi clericii trebuie să se străduiască a fi pilde de virtute creştină, asemenea Sfântului Timotei, nu se poate spune că au reuşit întotdeauna acest lucra. Ca toţi oamenii, şi ei au păcate. Ca toţi oamenii, şi sufletele lor sunt mereu sub năvala Celui Viclean. Cu toate acestea, li se cere să fie pilde, să lucreze tot lucrul greu, pentru ca să fie sau să ajungă standarde după care alţii să-şi măsoare sporul în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească, după cum spunem într-una din rugăciunile tainice ale Dumnezeieştii Liturghii.
Mai mult, deşi Sfântul Pavel îşi îndreaptă sfaturile către un episcop – Sfântul Timotei nu trebuie să se creadă că vorbele sale se adresează doar episcopilor sau doar clericilor în general. Ele sunt pentru toţi creştinii, bărbaţi şi femei. În cea mai fericită împrejurare, un episcop este, într-adevăr, o pildă pentru turma sa. Totuşi, o pildă – prin care, în cazul acesta, înţelegem un exemplu sau un model – îşi slujeşte scopul atunci când îi îndeamnă pe ceilalţi să o urmeze. Pilda episcopului nu este menită unei contemplări sau unei admiraţii depărtate, abstracte. Ea trebuie să ne insufle a o urma. Dacă episcopul este pildă, atunci şi turma sa primește mustrarea corespunzătoare. Se aşteaptă de la ei să-şi urmeze arhipăstorul; se aşteaptă de la ei să devină pilde de virtute creştină.
Închipuiţi-vă pentru o clipă că Biserica noastră, Biserica Ortodoxă, ar fiinţa într-o stare ideală. Închipuiţi-vă că toţi episcopii, preoţii şi diaconii noştri ar fi pilde strălucite cu cuvântul, cu petrecerea [cu purtarea], cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia şi în toate celelalte virtuţi. închipuiţi-vă, mai departe, că tot clerul acesta ar fi o pildă atât de strălucită, încât majoritatea covârşitoare a turmei lor să fie insuflată spre a se asemăna lor, spre a deveni pilde asemenea lor. Nu ar avea acest lucru un efect însemnat şi salutar asupra fiecărei comunităţi în care trăiesc creştini ortodocşi, în întreaga lume? Vorbesc aici de o stare ideală, care, desigur, nu există şi nu a existat niciodată pe lumea aceasta, de la Căderea lui Adam încoace. Însă, în măsura în care starea mai prejos de ideal se apropie de ideal, comunităţile bisericeşti şi cele civile din jurul lor sunt ridicate şi însufleţite nemăsurat.
Oare viaţa şi lucrările Sfântului Ioan de Kronstadt au întărit, au ridicat şi au însufleţit obştea creştină din Kronstadt? A ajuns oraşul acela un loc mai bun, în urma pildei Sfântului Ioan, oare a devenit mai bună şi Rusia însăşi? Oare viaţa şi lucrarea Sfântului Ioan de San Francisco (1896-1966) a întărit, a ridicat şi a însufleţit obștile creștine din Shanghai şi San Francisco? Oare pildele acestor doi sfinţi încă ne mai slujesc, încă ne insuflă, încă ne mai îmbărbătează la multe decenii de la plecarea lor din această lume? Răspunsul la toate aceste întrebări este acelaşi, un „Da!” răsunător. Pilda lor, ca și pilda tuturor sfinţilor, ne mişcă înspre a încerca să-i urmăm, cel puţin într-o măsură oarecare.
Prin urmare, deşi Sfântul Pavel îşi adresează poveţele prietenului şi fratelui său apostol,Sfântul Timotei, şi, prin acesta, întregului cler, este un lucru de netăgăduit că şi toţi credincioşii creştini sunt chemaţi, la rândul lor, să devină pilde în toate aspectele virtuţii creştine. Dacă unii dintre noi nu suntem astfel, atunci, în măsura în care suntem mai puţin decât ceea ce ar trebui să fim, înseamnă că am dat greş în chemarea noastră de creştini ortodocşi. În pofida unor astfel de căderi – şi acest lucru este nespus de important pentru noi, este ceea ce deosebeşte creştinismul de toate celelalte religii, este trăsătura sa caracteristică -, în pofida deselor noastre căderi, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu milostiv, Care ne iubeşte adânc şi Care are cu noi nemărginită răbdare. Atâta vreme cât ne luptăm să ne îmbunătăţim, El va recunoaşte strădania noastră şi va preţui intenţiile noastre cinstite. Dumnezeu înţelege neputinţele noastre şi nu se aşteaptă să ne desăvârşim într-o clipă. Creşterea şi sporirea cuiva în viaţa creştină este un proces întreg, o evoluţie de o viaţă, o luptă pentru îmbunătăţire şi desăvârşire care ţine o viaţă.
Dar cum să ne îmbunătăţim? Cum să ajungem bune pilde ale virtuţii, o dată cu trecerea timpului? Putem aminti mai multe lucruri. Participarea frecventă la Dumnezeiasca Liturghie este unul dintre acestea şi primirea Sfintei împărtăşanii, după pregătirea cuvenita, este un altul. Rugăciunea zilnică este esenţiala. Totuşi, aş vrea să mai amintesc o latură a vieții creştine adesea nebăgată în seamă. Sfântul Pavel îi spune Sf. Timotei să aminte la citire. Să ne îndreptăm pentru o clipă atenţia către lectură.
Mitropolitul Augustin al Florinei în minunata sa carte de predici la citirile duminicale din Epistole numită Scânteieri ale Apostolilor, își închina întreaga predică la Apostolul de astăzi subiectului lecturii, aplicat credincioşilor creştini ortodocşi. Preasfinţia sa scrie următoarele; „Sfatul (…) ia aminte la citire nu a fost dat doar [Sfântului] Timotei, Episcopul Efesului, ci tuturor episcopilor, tuturor clericilor şi tuturor oamenilor, bărbaţi și femei. Da, [Sfântul] Pavel s-a adresat fiecărui creştin de azi atunci când a scris: Ia aminte la citire.” Însă apostolul se referă la orice fel de lectura? Sigur că nu. Mitropolitul Augustin merge mai departe şi zice că, dacă fi trăit astăzi „[Sfântul] Pavel le-ar fi spus acest lucru creștinilor de acum, clerici şi mireni nu doar o dată, ci de mii de ori; le-ar fi strigat; «Fiţi atenţi ce citiţi!» . Într-adevăr! Sfântul Pavel, în învăţăturile către fostul său ucenic Timotei, se referă la lecturile duhovniceşti, îndeosebi la Sfânta Scriptură.
