Apostolul zilei: Din reguli învăţăm să fim liberi şi responsabili

Vineri, 19 Septembrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi veni.” (I Corinteni 11, 31-34)

Pericopa apostolică de astăzi dezvăluie grija mare a Sfântului Pavel cuprinsă în cuvintele „celelalte le voi rândui când voi veni” (I Corinteni 11, 34). Avem credinţa dăruită de Hristos-Domnul, prin predica Apostolilor, şi avem reguli în Biserică rânduite de Sfinţii Apostoli. Slujbele ortodoxe au un tipic foarte clar, o rânduială ce a străbătut secolele, arătând că rânduiala din rugăciune duce la rânduială în suflete. Pe de altă parte, buna rânduială aduce siguranţă şi încredere, este garanţia drumului bun. Disciplina nu are menirea de a îngrădi libertatea şi creativitatea, ci, dimpotrivă, de a le promova, luminând o libertate responsabilă şi o creativitate ziditoare. Libertatea disciplinată te învaţă să respecţi libertatea aproapelui şi te ajută să nu regreţi niciodată faptele săvârşite. Sinoadele ecumenice, sau cele locale, pe lângă apărarea dreptei credinţe, au dat şi reguli canonice pentru a oferi Bisericii repere în drumul prin istorie. Aceste canoane, rod al comuniunii şi ajutătoare în viaţa duhovnicească, arată că dreapta credinţă este nedespărţită de dreapta rânduială. Atunci când omul se încadrează în regulile canonice, în sfaturile Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, îndemnuri probate de istorie, el descoperă armonia credinţei şi se încadrează pe un drum cu repere sigure. Nu suntem îngrădiţi în reguli, ci din reguli învăţăm să fim liberi şi responsabili.

Apostolul zilei: Să nu ne pierdem în nepăsare!

Joi, 18 Septembrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie. Şi acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia; nici închinători la idoli să nu vă faceţi, ca unii dintre ei, precum este scris: «A şezut poporul să mănânce şi să bea şi s-au sculat la joc»; nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au căzut, într-o zi, douăzeci şi trei de mii; nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei şi au pierit de şerpi; nici să cârtiţi, precum au cârtit unii dintre ei şi au fost nimiciţi de către pierzătorul. Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora ca preînchipuiri ale viitorului şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia seama să nu cadă.” (I Corinteni 10, 5-12)

Istoria Vechiului Testament nu este una a trecutului, ci o istorie simbolică. Raţiunea transmiterii cu multă grijă a scrierilor Legii Vechi se găseşte în nevoia de a învăţa din pilda altora. Creştinul intră în dialog cu istoria, care devine apropiată de prezent. O vorbă din popor spune că înţeleptul învaţă din exemplul altora, adică este atent la ceea ce se întâmplă în jurul său, priveşte şi învaţă. Pericopa apostolică se încheie cu avertizarea apostolului: „Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă”. Auzim des îndemnul să avem încredere în noi înşine, să ne bazăm pe propriile noastre puteri, să fim siguri pe noi. Încrederea în noi nu este un păcat, dar atunci când noi devenim centrul, considerând că fără noi nu se poate face nimic, începem să păcătuim. Viaţa ne învaţă de multe ori cât de nesigur este viitorul programat şi cât de puţine reuşim să facem în faţa bolii şi a suferinţei. Atunci când ni se pare că avem de toate, o boală ne face să dispreţuim siguranţa materială şi să căutăm sănătatea. Atunci când cazi, deşi eşti foarte sigur pe tine, poate interveni şi deznădejdea. Biserica vorbeşte de permanenta trezvie, adică grija de a nu ne pierde în nepăsare.