Apostolul zilei: Legătura cu Hristos se trăieşte şi în relaţie cu semenii

Sambata, 25 Octombrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.” (I Corinteni 15, 58; 16, 1-3)

În acest fragment apostolic avem cea mai veche mărturie scrisă ce vorbeşte despre practica Bisericii primare, care a înţeles legătura dintre Liturghie şi filantropie. În frângerea pâinii, omul aude prin imnul liturgic şi vede în icoana sfântă, trăieşte prin participare şi primeşte prin cuminecare darul iubirii lui Dumnezeu. Dar, atunci când primeşti şi înţelegi iubirea, primul gest este de a oferi din preaplinul iubirii primite. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că dragostea este bucuria de a face altora bucurie, iar Liturghia Bisericii te învaţă tocmai aceasta. Biserica din Corint, primind bucuria euharistică, a înţeles că legătura cu Hristos se trăieşte şi în relaţie cu semenii. Solidaritatea este o atitudine firească, izvorâtă din sensibilitatea umană, dar, atunci când solidaritatea este unită cu rugăciunea, devine punte de legătură între oameni şi cale către cer. Unitatea credinţei, prezentă în mărturia celor două Biserici Apostolice, este întărită şi confirmată de legătura dragostei frăţeşti, concretizată în ajutorul material. Omul dăruitor confirmă, prin gestul oferirii, că a participat la Sfânta Liturghie. În biserici nu avem condică de prezenţă tocmai pentru că participarea la sfânta slujbă naşte atitudini care confirmă credinţa trăită în cadrul liturgic.

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilie la Apostolul din Duminica a douasprezecea dupa Rusalii

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

Sf. Ioan Hrisostom

Editura Sofia, Bucureşti, 2005

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Duminica a 12-a după Rusalii

1 Corinteni 15, 1-11

„ Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,  Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;  Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;  Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;  În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;  După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;  Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.  Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.  Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.  Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.” (I Cor. 15, l-11)

Acestea auzindu-le şi noi, iubiţilor, lipsurile sau cusururile noastre să le spunem în gura mare, iar meritele sau izbândele să le tăcem, şi numai dacă vreo împrejurare ne sileşte, să le spunem cu smerenie, iar la urmă totul să pu­nem în seama harului Dumnezeiesc, ceea ce face şi Pavel, căci pe de-o parte viaţa lui de dinainte şi-o răscoleşte şi o înfierează din toate părţile, iar pe de alta, cele după aceasta toate le pune în seama harului, ca astfel să arate necon­tenit iubirea de oameni a lui Dumnezeu, că astfel fiind l-a mântuit, şi că mân­tuit fiind, a făcut din el un astfel de vas de preţ în Creştinism.

Apostolul zilei: Creştinii sunt fiii învierii

Luni, 18 August 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.” (I Corinteni 15, 12-19)

„Dacă nu ar fi învierea şi am muri generaţii după generaţii, ce sens ar mai avea existenţa?”, se întreba părintele profesor Dumitru Stăniloae. Învierea morţilor este legată de Învierea lui Hristos, iar, pentru creştin, credinţa în Iisus Hristos este sinonimă cu credinţa în Învierea Lui şi în învierea noastră. Creştinul este fiul învierii şi numai prin ea îşi găseşte tâlcul vieţii, puterea de a crea şi sensul existenţei. „Hristos a înviat!” este salutul nostru din perioada pascală, este dogma mântuirii noastre. Este acea forţă lăuntrică prin care durerea se transformă în bucurie şi iadul în rai, iar moartea – în viaţă. Biserica a evidenţiat în cultul ei importanţa învierii, de aceea, fiecare duminică este ziua învierii, celelalte zile ale săptămânii devenind drum către înviere. În mod special, ziua de sâmbătă este închinată pomenirii celor adormiţi, tocmai pentru că ei sunt cei mai aproape de înviere, ei sunt în mormânt, aşteptând cu aşteptarea Sâmbetei Mari, Duminica Învierii. Nu putem încheia fără a remarca tonul radical al Sfântului Pavel: dacă nu există învierea morţilor, Hristos nu a înviat, iar dacă Domnul nu a înviat, credinţa Bisericii este zadarnică. Învăţăm de aici că, în chestiuni legate de credinţă, nu putem umbla cu jumătăţi de măsură, nu ne putem negocia credinţa, iar fiecare adevăr din Sfânta Scriptură îşi are importanţa lui, nu trebuie nici îndepărtat, nici ignorat.