Apostolul zilei: Nu învăţătura este inaccesibilă, ci puterea noastră de înţelegere e mică

Joi, 11 Septembrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti? Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel, nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 1-9)

Sunt diferite vârste spirituale în Biserică. Întotdeauna, omul sfânt îl înţelege pe cel păcătos şi înţelege limbajul, şi ştie lupta, pe când omul păcătos nu îl va înţelege pe cel drept. De-a lungul misiunii sale, Sfântul Pavel şi-a adaptat cuvântul în funcţie de posibilităţile de înţelegere ale persoanelor din comunităţile întemeiate. Este mare lucru să transmiţi ceea ce crezi, să convingi asupra adevărului. Apostolul neamurilor, referindu-se la primele sale predici adresate corintenilor, spune că nu a reuşit să le vorbească ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Din acest motiv nu înţelegem pe deplin învăţătura de credinţă, nu ne regăsim pe parcursul Sfintei Liturghii. Trebuie să ştim că, în Biserică, când nu înţelegem, de fapt suntem prunci. Nu învăţătura este inaccesibilă, ci puterea noastră de a o cuprinde este mică. Omul trupesc, care trăieşte din ceartă şi dorinţă de răzbunare, nu poate înţelege pe deplin învăţăturile creştine.

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a noua dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Împreună-lucrători cu Dumnezeu”

Duminica a noua după Rusalii

1 Corinteni 3, 9-17

În decembrie 1988, un cutremur uriaş a lovit ceea ce se numea atunci Armenia Sovietică. Mulţi poate vă amintiţi de această întâmplare tragică. În acel dezastru au murit peste 50.000 de oameni, au dispărut familii întregi, au fost şterse de pe faţa pământului oraşe întregi, şi, în unele locuri, chiar generaţii întregi – în decursul câtorva clipe. În acea vreme, eram apropiat de un membru al Congresului Statelor Unite (acum retras), cu care obişnuiam să fac schimb de idei şi de informaţii pe diverse teme. Congresmenul a vizitat Armenia la scurt timp după cutremur, în cadrul unei delegaţii americane de susţinere şi, la întoarcere sa, am reuşit să port cu el, o scurtă discuţie. A remarcat faptul că, aproape peste tot, clădirile ce fuseseră înălţate în perioada sovietică  s-au năruit de îndată ce a început cutremurul, pe când vechile construcţii din epoca ţaristă au supravieţuit, în foarte multe locuri, deşi erau pe atunci vechi de cel puţin şaptezeci de ani sau, uneori, de câteva secole. Construcţiile vechi, care nu au supravieţuit cutremurului, au izbutit măcar să rămână în picioare îndeajuns timp ca oamenii din ele să poată scăpa.

Problema a fost că clădirile din epoca sovietică, deşi adesea aveau pe dinafară un aspect plin de măreţie, erau construite atât de prost pe dinăuntru, încât s-au năruit de îndată ce au fost supuse unui şoc puternic. Ca şi alte lucruri în comunism, treaba făcută de mântuială era o regulă ascunsă. Faţadele erau uneori strălucite, însă structura de rezistenţa era o ruşine pentru artă şi pentru arhitectură. Clădirile începeau să se surpe chiar înainte de a fi terminate. O astfel de nepăsare criminală şi înşelătorie, după cum se ştie, era ceva firesc în sistemul sovietic. De la depărtare, lucrurile puteau părea uneori impresionante, însă o privire de aproape a dezvăluit mereu că totul era doar o faţadă propagandistă, o mascaradă. În exemplul dat, al cutremurului din Armenia, vedem incompetenţa ridicată la nivel de ideologie. Ideea este că, pentru ca structurile să reziste la şocuri şi la uzura de zi cu zi, trebuie să fie clădite temeinic.

În Epistola ce s-a citit azi, Sf. Pavel aseamănă întemeierea Bisericii cu ridicarea unei clădiri. El începe prin a spune ascultătorilor că ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem. Cu alte cuvinte, sub îndrumarea lui Dumnezeu, fiecare bărbat şi femeie îşi are propria sarcină de îndeplinit, în ridicarea zidirii celei plăcute lui Dumnezeu. Unii slujesc, unii cântă, unii studiază, unii propovăduiesc, unii ocârmuiesc şi tot aşa. Fiecare îşi are sarcina sa, dată de Dumnezeu după darurile ce i s-au încredinţat. Oricât de înalte sau de umile ar părea sarcinile, acest lucru nu are nici o însemnătate în planul cel veşnic. Deosebirile seculare vor dispărea în viaţa de apoi şi un nou soi de deosebiri, întemeiate pe ascultarea de Dumnezeu, îl va înlocui pe cel vechi. Aşadar, cu toţii suntem ai lui Dumnezeu împreună-lucrători, cu feluritele noastre îndatoriri.

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilie la Apostolul din Duminica a noua dupa Rusalii

„Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni „

Sf. Ioan Hrisostom

Editura Sofia, Bucureşti, 2005

Sursa: www.ioanguradeaur.ro

Duminica a 9-a după Rusalii

1 Corinteni 3, 9-17

Cât de slut esle păcatul, şi cu ce se aseamănă. Şi despre cei lacomi

Nimic nu este atât de dobitocesc lucru ca păcatul, nimic nu este atât de prostesc şi de primejdios. Păcatul toate le răstoarnă pe dos, toate le tulbură şi le nimiceşte oriunde s-ar strecura. Scârbavnic este a-l vedea, greoi şi de nesu­ferit. Şi dacă vreun zugrav şi-ar închipui vreodată chipul păcatului, cred că nu ar greşi dacă şi l-ar închipui ca o pocitanie barbară, suflând foc pe nări, scârbavnică, neagră, întocmai aşa după cum poeţii îşi închipuie pe Scila din mi­tologie. Păcatul se agaţă de cugetul nostru cu mii de mâini, şi pe neaşteptate străbate în sufletul omului, şi toate le răstoarnă pe dos, ca şi câinii care muşcă pe furiş. Dar pentru ce mai trebuie să-l zugrăvim, şi să nu aducem aici la mij­loc pe cei care-l fac şi sunt stăpâniţi de dânsul?

Apostolul zilei: Creştinismul ne cere să cultivăm darul înţelepciunii

Joi, 24 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: «El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor». Şi iarăşi: «Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte». Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 18-23)

Corintenii se considerau înţelepţi într-o lume lipsită de înţelepciune. Apostolul le spune că înţelepciunea lor provine tot din lume, este de aceiaşi natură cu aspiraţiile şi judecăţile lumii în care trăim. Creştinismul nu ne interzice accesul la înţelepciunea lumii, de fapt ne cere să cultivăm darul înţelepciunii. Biserica a privit cu multă consideraţie căutările filosofilor din antichitate, dorinţa lor de a vedea veşnicia. Sfântul Vasile cel Mare, în Cuvântul către tineri, recomanda stăruitor cercetarea ştiinţelor vremii, pentru că inevitabil, omul care caută sincer găşeşte în univers raţiunile sădite de Dumnezeu la creaţie. Însă, atunci când judecăţile produse de tine, părerile personale şi aspiraţiile de faimă şi putere devin singurele jaloane în viaţă, înţelepciunea devine nebunie în faţa lui Dumnezeu. Nebunul, adică omul lipsit de judecată dreaptă, se vede creator, ignorându-L pe Dumnezeu Creatorul, se crede plin de putere, desconsiderând atotputernicia lui Dumnezeu, cu alte cuvinte se crede dumnezeu şi stăpânitor al lumii. El nu vede dincolo de curtea sa, nu observă decât viaţa şi devenirea sa.

Apostolul zilei: Întotdeauna omul sfânt îl va înţelege pe cel păcătos

Miercuri, 23 Iulie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti? Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel, nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu Care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 1-9)

Sunt diferite vârste spirituale în Biserică. Întotdeauna omul sfânt îl înţelege pe cel păcătos, îi înţelege limbajul şi îi ştie lupta, pe când omul păcătos nu îl va înţelege pe cel drept. De-a lungul misiunii sale, Sfântul Pavel şi-a adaptat cuvântul în funcţie de posibilităţile de înţelegere ale persoanelor din comunităţile întemeiate. Este mare lucru să transmiţi ceea ce crezi, să convingi asupra adevărului. Apostolul neamurilor, referindu-se la primele sale predici adresate corintenilor, spune că nu a reuşit să le vorbescă ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Din acest motiv, nu înţelegem pe deplin învăţătura de credinţă, nu ne regăsim pe parcursul Sfintei Liturghii. Trebuie să ştim că în Biserică, când nu înţelegem, de fapt suntem prunci. Nu învăţătura este inaccesibilă, ci puterea noastră de a o cuprinde este mică. Omul trupesc, care trăieşte din ceartă şi dorinţă de răzbunare, nu poate înţelege pe deplin învăţăturile creştine.