Luni, 28 Iulie 2008
„V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. Căci, ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă, pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.” ( I Corinteni 5, 9-13)
Sfântul Apostol Pavel nu i-a chemat niciodată pe creştini la separare de lume, la ignorarea lumii. Hristos Domnul Şi-a trimis ucenicii către lume, ca să schimbe lumea şi nu să se dizolve în ea. În această datorie de a fi deschis către lume, prezent în societate, însă separat de păcatele propuse de către societatea secularizată, găsim nevoia discernământului, a puterii de a deosebi răul de bine. Discernământul salvează omul de compromisul atât de mult şi de des invocat ca o necesitate. Se spune că Biserica trebuie să se mai „acomodeze cu timpul de astăzi”, să mai lase de la ea şi să fie mai îngăduitoare. Puterea cuvântului Bisericii constă tocmai în această fidelitate faţă de Dumnezeu, Întemeietorul şi capul Bisericii. Un cuvânt schimbat în funcţie de timp şi de loc, după nevoile şi dorinţele unora, este un cuvânt compromis, care îşi pierde conţinutul şi credibilitatea. Discernământ înseamnă echilibru, iar echilibrul este constanţă. Credinţa trebuie să fie constantă, pentru că la Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Biserica nu poate schimba învăţătura veşnică şi dăruitoare de veşnicie după dorinţe trecătoare, valabile doar un timp. Dincolo de progresele ştiinţifice, de evoluţia prezentă în toate domeniile, sufletul omenesc se luptă cu aceleaşi patimi, are aceleaşi căutări, iar Biserica se îndreaptă către acest suflet, care în veacul al XXI-lea, ca şi în veacul I, duce aceeaşi luptă. Încurajând progresul material, Biserica atrage atenţia şi asupra progresului spiritual. Aşadar, Biserica este alături de lume în căutările sincere şi dorinţele sfinte, dar este separată de lume, atunci când răul este aclamat şi considerat ca reper.
