Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a 34-a dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„BISERICA DUHULUI SFÂNT”

Duminica a treizeci și patra după Rusalii

Predică la Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Pavel (6:12-20),

în Duminica Fiului Risipitor

Istoricii consemnează că străvechea cetate grecească a Corintului a fost nimicită de către romani în anul 146 î.Hr. O sută de ani mai târziu, în anul 46 d.Hr., cetatea a fost re-întemeiată de către romani ca o colonie a Imperiului şi populată cu colonişti din Italia. In timpul Sfântului Pavel, după încă o sută de ani, cetatea devenise foarte cosmopolită, un amestec de greci, italieni şi iudei, precum şi alte neamuri din Orientul Apropiat. însuşi Iuliu Cezar (cea. 100 î.Hr. – 44 d.Hr.) a încurajat reîntemeierea Corintului, lucru semnificativ deoarece această perioadă marchează sfârşitul trecerii de la vechea Republică Romană, austeră şi aproape puritană, la decăderea şi corupţia Imperiului Roman păgân.

Corintul este aşezat pe o fâşie îngustă de pământ, Istmul Corint, care leagă ţinutul masiv al Peloponezului de restul Greciei continentale. Astăzi, un canal taie istmul de-a lungul său, însă în vechime acesta nu exista, deşi împăratul Nero (37-38) a încercat – şi a dat greş – să construiască un asemenea canal. Cu toate acestea, Corintul era o axă comercială însemnată, şi multe bogăţii treceau printre zidurile acestei cetăţi aflate la intersecţia sumedenii de drumuri de negoţ. Corintul nu era bogat; a devenit şi centru politic, atunci când a fost capitala regională a Ahaiei şi scaunul unui proconsul roman. Şi, în timp ce străvechea Atena era renumită fiind centrul cultural şi intelectual al lumii civilizate Corintul poseda o distincţie de alt fel. Corintul era vestit pentru dezmăţul în care se afla, atât de mare, încât numele cetăţii ajunsese să fie folosit ca un eufemism pentru depravarea morală.

Pe   lângă   această   notorietate,   cetatea  era binecunoscută pentru templele sale închinate Afroditei, zeiţa grecească păgână a frumuseţii şi a dragostei, şi rău famată pentru miile de desfrânate ale templului, parte esenţială a cultului. Se poate zice că starea morală a cetăţii era determinată de închinarea la Afrodita, o stare morală cât se poate de decăzută şi lamentabilă. Cetatea era pur şi simplu afundată în imoralitate. In pofida reputaţiei ei sordide, Sfântul Pavel a izbutit, după un an şi jumătate de osteneală, să întemeieze în Corint o biserică care a crescut cu repeziciune şi a devenit destul de puternică. Totuşi, după plecarea sa din Corint, biserica aceasta a constituit pentru Sfanţul Pavel o sursă de nelinişti considerabile în acele zile timpurii.

Întâi de toate, existau neînţelegeri şi dezbinare, pricinuite în mare măsură de mândrie. Cel mai rău lucru, totuşi, era o tendinţă în, rândul unora dintre creştinii corinteni de a încerca imposibilul: să combine ethosul creştin cu cel păgân într-un cod moral mult mai îngăduitor în ceea ce priveşte sexualitatea. Aceşti nou-începători creştini, care nu se puteau desprinde de trecut, stăruiau că, de vreme ce Hristos a murit ca să elibereze omenirea, nu mai exista nici o oprelişte în purtare, îndeosebi în comportamentul sexual. Nu mai este nevoie să spunem că acest lucru era o deformare groaznică a felului de viaţă propovăduit de Sfântul Pavel şi o folosire greşită a conceptul creştin de libertate. De aceea, Sfântul Pavel i-a învăţat că, deşi sub Hristos toate sunt îngăduite, nu toate sunt de folos. Sub Hristos nu sunt toate îngăduite, însă Sfântul Pavel îşi însuşeşte aici aparent învăţătura lor greşită, moto-ul lor, pentru a atinge scopul lecţiei sale.

Libertatea dăruită de Hristos a fost menită să fie sădită spre a putea înflori şi aduce roadă duhovnicească. A se lăsa omul pe sine în robia obiceiurilor vătămătoare duhovniceşte, spune mustrător Sfântul Pavel, înseamnă încălcarea şi nimicirea acelei libertăţi şi, în acelaşi timp, încălcarea şi nimicirea vredniciei dăruite de Dumnezeu tuturor făpturilor omeneşti. Hristos trebuie să fie singurul nostru stăpân, iar apostolul ne învaţă să ne ferim de purtări prin care să trădăm stăpânirea Sa asupra noastră, în întregime sau în parte. Creştinii, le aduce aminte Sfântul Pavel corintenilor, au devenit părţi ale Trupului lui Hristos, într-un înţeles duhovnicesc – mădularele lui Hristos este formularea sa. Astfel, creştinii ortodocşi sunt închinaţi, adică puşi deoparte, la Botez, unui scop şi unei chemări mai înalte, care duc în cele din urmă la veşnica unire cu Dumnezeu. Prin urmare, libertatea în Hristos, pentru a-şi păstra înţelesul, trebuie îndreptată spre acest ţel înalt.

Sfântul Pavel ne previne că întrebuinţarea libertăţii de către cineva pentru a se uni cu o desfrânată, pentru a deveni un trup cu curvia, înseamnă o necinstire grosolană a poziţiei sale de mădular al Trupului lui Hristos. Este o pângărire, o întinare, o înjosire şi un păcat murdar împotriva propriului trup. Un creştin este liber aleagă desfrânarea în locul lui Hristos – şi, este adevărat, tuturor oamenilor li s-a dat darul liberei voinţe – dar, dacă alege desfrânarea şi stăruieşte în alegerea sa, nu mai este  un mădular al lui Hristos, nu mai este creştin. A ales o cale care nu urcă spre Hristos, ci coboară spre păcat, spre stricăciune şi spre moarte.

Pe vremea împărăţiilor despotice, regele sau împăratul era liber să facă tot ce vroia; puterea sa era deplină – cel puţin teoretic. Îşi putea împlini orice dorinţa; îşi putea îngădui tot ce simţea sau poftea. Un cârmuitor  înţelept ştia însă că, deşi puterea sa era teoretic nemărginită, de fapt purtarea lui se răsfrângea asupra rangului său de împărat sau rege şi, mai mult, hotăra adesea viitorul ţării sale. De aceea trebuia să fie deosebit de prevăzător şi de disciplinat pentru a-şi împlini menirea sa; cu alte cuvinte, dacă dorea să se bucure de o domnie fericită şi să-şi păstreze tronul şi dinastia, trebuia să se îngrijească de ceea ce-1 înconjura.

Să ne închipuim pentru o clipă că ne-am întors în epoca monarhiei absolutiste. Să ne închipuim un împărat care este lovit dintr-o dată de un imbold de a-şi arunca în văzul tuturor coroana, straiele şi toate podoabele sale, şi de a se tăvăli în mocirlă împreună cu porcii, de a se umple, precum râmătoarele, de noroiul grajdului, de a guiţa şi grohăi ca porcii, şi de a merge în patru labe precum aceste dobitoace. Îi este îngăduit acestui despot să facă acestea? Dacă este cu adevărat despot, răspunsul este „Da”. Este un lucru înţelept să o facă? Bineînţeles că nu.

Un împărat care zburdă în noroiul urât mirositor al porcilor şi care se poartă asemenea animalelor din grajd i-ar şoca şi i-ar îndurera pe supuşii săi mai presus de cuvinte, căci acest lucru ar însemna o încălcare ruşinoasă a datoriei, a vredniciei şi a rangului său, fără să mai amintim de demnitatea ţării şi a poporului său. Oamenii vor zice că stăpânitorul lor a înnebunit. Ipoteticul nostru împărat nu-şi va mai păstra, probabil, pentru multă vreme coroana. Libertatea deplină a cârmuitorului este de fapt libertatea de a alege ce este mai bine pentru ţara sa, pentru poporul său, pentru familia sa şi pentru sine însuşi, aşa încât toţi să propăşească în timpul domniei sale şi să aibă un viitor lipsit de griji. Libertatea absolută a unui monarh este o libertate mai înaltă, ţintind spre scopuri mai înalte.

La fel se întâmplă şi cu libertatea pe care o dobândim ca ortodocşi creştini. Dacă adoptăm, aşa cum suntem pe deplin slobozi să o facem, purtarea, înfăţişarea şi apucăturile dobitoacelor din grajd, asemenea cuiva într-o criză de nebunie, şi dacă alegem, aşa cum suntem slobozi să o facem, să ne umplem de noroiul desfrânării, refuzând astfel viaţa în Hristos, va trebui să suportăm urmările alegerilor noastre în această viaţă şi în cea de apoi. Libertatea în Hristos este şi ea o libertatea mai înaltă, cu scopuri mai înalte.

Acest lucru nu au reuşit să îl înţeleagă creştinii pe jumătate convertiţi ai Corintului şi din această pricină s-a străduit într-atât Sfântul Pavel să-i îndrepte. In Apostolul acestei Duminici, Sfântul Pavel scrie: Au nu ştiţi că trupul vostru biserică este Sfântului Duh cel dintru voi, pe care-L aveţi de lei Dumnezeu, şi [că voi] nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ; proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Trupul unui creştin, ne spune Sfântul Pavel, este o biserică , un lăcaş ce cuprinde întru sine Duhul Sfânt. Trupul omenesc, dat vouă de Dumnezeu, nu este al vostru, ne previne Sfântul Pavel, ci, de vreme ce sunteţi creştini, aparţine lui Hristos Dumnezeu. Acest omenesc este al Său, este al lui Hristos, cumpărat prin patimile şi moartea Sa, şi este unealta prin care

aduce pe toţi la El.

O biserică a Sfântului Duh. Să cugetăm pentru clipă la această expresie. Mitropolitul Augustin al Florinei pune următoarea întrebare într-una din cărţile sale: Care este cea mai frumoasă biserică din lume? Aghia Sofia [Sfânta  înţelepciune]   din   Constantinopol?  Basilica Sfântului Petru din Roma? Catedrala Sfântul Pavel din Londra? Bisericile cele mari ale Kremlinului? Vreuna din măreţele catedrale gotice ale Germaniei sau Franţei? Cea mai frumoasă biserică din lume nu este nici una dintre acestea. Cea mai frumoasă biserică ce s-a zidit este biserica Sfântului Duh, adică trupul omenesc – plăsmuit de Dumnezeu, însufleţit de un suflet nemuritor, ţinut în viaţă de acelaşi Duh Sfânt ce ni se dăruieşte în chip tainic atunci când devenim credincioşi ortodocşi (adică la Botez şi Mirungere); trup care se desăvârşeşte, se curăţeşte şi se luminează prin trăirea în Hristos Iisus. Biserica Sfântului Duh, trupul fizic al fiecărui credincios ortodox, este pentru Dumnezeu ceva nespus mai de preţ decât orice clădire ridicată de om, un lucru de o mult mai mare frumuseţe duhovnicească. Pentru aceasta, Sfântul Pavel ne cheamă să păzim curăţia duhovnicească a trupurilor noastre la fel cum păzim curăţenia caselor noastre şi a bisericilor noastre.

Păcatele sexuale, predominante în Corint, au fost o problemă în rândul unora dintre creştinii timpurii de acolo, lucru de aşteptat în urma reputaţiei acelei cetăţi – de aici şi accentul pus de Sfântul Pavel în Epistola ce s-a citit astăzi pe acele păcate. Deoarece oamenii sunt făpturi căzute, păcatele legate de sexualitate rămân o problemă şi o piedică serioasă în sporirea întru vieţuirea creştină. Ele sunt deosebit de răspândite în aceste vremuri, când aproape toată aşa-numita „entertainment media” [„mass-media de distracţie"] se străduieşte să făurească o populaţie lipsită de orice simţ moral, lipsită de orice ruşine, lipsită chiar şi de bun simţ, dezlănţuind un potop de otrăvuri şi murdării necuviincioase care nu ar fi fost îngăduite acum cinci sau şase decenii în societatea noastră nici măcar o clipă.

Apăraţi-vă pe voi înşivă şi pe familiile voastre de această molimă. Cugetaţi cu cea mai mare grijă la vieţile şi la chemarea voastră de credincioşi în Hristos, de următori ai Săi, de biserici ale Sfântului Duh. Fugiţi de curvie , scrie Sfântul Pavel, să fugim adică de toate activităţile sexuale păcătoase şi de toate păcatele înrudite cu acestea. Să fugim de puterea lor ucigătoare, putere ce înnebuneşte pe mulţi, precum ipoteticul nostru împărat care a ajuns asemenea porcilor. îndreptaţi-vă, în schimb, către Hristos, Cel ce înţelege slăbiciunea omenească, Care cu atâta blândeţe ne iartă astfel de păcate. De veţi face aşa, urmând sfaturile Sfântului Pavel din întâia sa Epistolă către Corinteni, îl proslăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru.