Sfintii Apostoli Petru si Pavel

ianuarie 24, 2009

Apostolul zilei: Când Îl aduci pe Dumnezeu în lume, începi să simţi că lumea îţi este casă

Sambata, 24 Ianuarie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

„De aceea, aduceţi-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiţi netăiere-împrejur de către cei numiţi tăiere-împrejur, făcută de mână în trup, eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu, în lume. Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.” (Efeseni 2, 11-13)

Sfântul Apostol Pavel descrie starea efesenilor dinaintea convertirii lor la Hristos: străini de nădejdile ascunse în devenirea lumii, înstrăinaţi de cetăţenia poporului israel şi mai ales fără de Dumnezeu – în aceşti termeni descrie apostolul neamurilor starea lor spirituală, modul lor de consumare a vieţii. Observăm cu uşurinţă o pată neagră, atunci când ea apare pe o suprafaţă albă, comparând răul cu binele. Poate că efesenii necreştini nu apreciau starea lor, pentru că nu aveau termen de comparaţie, aveau nădejdi de bine şi doreau bunătatea, dar nu cunoaşteau pe Cel Bun. Lumea păgână din Efesul necreştin era un tărâm fără Dumnezeu, un loc în care valorile era desemnate arbitrar, iar dumnezeul lor era proiecţia patimilor şi păcatelor ridicate la rang de virtute. În acest context social şi moral creştinismul aduce prezenţa lui Dumnezeu în lume, face vizibil chipul lui Dumnezeu şi lizibil cuvântul Său din paginile istoriei. Sfântul Pavel vine şi le propune efesenilor să îşi aducă aminte cine erau înainte şi ce au primit spiritual după convertire, să conştientizeze înstrăinarea din viaţa lor şi revenirea acasă. Atunci când Îl aduci pe Dumnezeu în lume, începi să simţi că lumea îţi este casă şi societatea este familie, începi să nădăjduieşti şi să primeşti nesperat de mult.

noiembrie 22, 2008

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a 26-a dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„Te va lumina Hristos”

Duminica a douăzeci şi şasea după Rusalii

Efeseni 5, 8-19

In fragmentul citit astăzi din capitolul cinci al epistolei către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel adresează cititorilor săi un avertisment tăios de a căuta lumina lui Hristos şi a se feri de întunericul răului. Bunătatea şi dreptatea şi adevărul sunt cele care vor zămisli roadă Duhului ce se naşte din lumină? Întunericul răului, dimpotrivă, este fără de roadă şi aduce doar moarte. Nu trebuie să fim părtaşi la lucrurile cele fără de roadă ale întunericului, ne previne Sfântul Pavel, ci mai vârtos să le şi mustrăm  adică să facem vădită despărţirea noastră de ele. Puterile întunericului sunt prinse în nişte lucrări ascunse, atât de josnice, încât, scrie Sfântul Pavel, ruşine este a le şi zice . Trebuie totuşi să le mustram sau să le certăm, aducându-le astfel la lumină şi risipind întunericul.

Trebuie să adaug că mustram sau certăm nu atât „molestându-i”  verbal pe   cei   ce   săvârşesc  fapte necuviincioase (deşi este uneori nevoie şi de aşa ceva, atunci când noi sau cei apropiaţi nouă suntem în primejdie), ci, mult mai important, prin trăirea vieţii noastre în virtutea creştină. Deosebirea dintre lumina care înconjoară viaţa cuvioasă şi întunericul unei vieţi păcătoase înfăţişează păcatul aşa cum este cu adevărat şl prin Dumnezeiescul Har, îl ruşinează  pe păcătos, spre pocăinţă.

Sfântul Pavel citează apoi un fragment din ceea ce  unii tâlcuitori cred că era o străveche cântare creştină: Deşteaptă-te cel ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos. Toţi oamenii – ca şi toate animalele – trebuie să se odihnească zilnic, pentru a putea lucra. In aceste perioade, trupul rămâne mai mult sau mai puţin nemişcat, într-o stare în care nu-şi dă seama – sau îşi dă foarte puţin de cele din jur. în timpul somnului, mintea se găseşte într-o stare intermitentă de visare, care are doar o legătură parţială cu lumea reală. Pe scurt, în timpul somnului suntem rupţi vremelnic de lumea care ne înconjoară.

Când Sfântul Pavel spune deşteaptă-te, ne sfătuieşte să deschidem ochii spre realitate, să lăsăm deoparte visarea noastră deşartă. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că aici este vorba de omul ce trăieşte în păcat, care nimic nu vede, ci visează şi îşi plăsmuieşte închipuiri amăgiri lumea aceasta să străduieşte să-i adoarmă |oameni şi îi încurajează să-şi risipească vieţile în visuri nesăbuite despre lucruri deşarte şi trecătoare. Creştinii, ml trebuie să trăiască în lumea reală. Ei trebuie să fie pe deplin conştienţi  de  realitatea răului,  de realitatea vremelniciei acestei lumi şi a plăcerilor ei, de realitatea unei lumi ce trebuie să vină, când vom fi judecaţi, fie că I suntem sau nu pregătiţi pentru veşnicia cu Hristos. Aşa că noi, cei adormiţi, trebuie să ne trezim din visare, trebuie să ne sculăm din moartea păcatului şi să ne îndreptăm înspre lumina pe care ne-o dăruieşte Hristos. Sfântul Pavel înşiră apoi câteva elemente ale vieţii ortodoxe. Adevăraţii creştini trebuie să ia seama cu străşnicie cum umblă, nu ca neînţelepţii, ci ca înţelepţii. Omul cel neînţelept trăieşte pentru clipă, afundat în griji pentru confort, bani şi putere, nepăsător faţă de trecut şi de viitor. Omul cel înţelept, ştiind că viaţa pământească nu este nimic altceva decât un preludiu al vieţii veşnice pentru   care   ne-a   zidit   Dumnezeu,   este   mereu răscumpărând vremea, căci zilele cumplite sunt . Timpul Şi bunurile pământeşti par să ne aparţină, dar nu este aşa.

Bunurile pământeşti, în afara celor de care avem strictă nevoie ca să trăim, sunt împrumutate de Dumnezeu pentru a ne mântui sufletele noastre şi ale altora. Asemenea şi timpul. înţeleptul ştie că timpul i-a fost dat de Dumnezeu cu un scop anume şi de aceea îl petrece cu grijă, pentru ţeluri sfinte. Sfântul Ioan Gură de Aur desluşeşte acest mesaj: „Vremea nu este a voastră. Acum sunteţi străini, pribegi, de alt neam şi venetici; nu căutaţi cinste, nu căutaţi slavă, nu căutaţi stăpânire, nici răzbunare; şi duceţi-le pe toate şi, într-acest chip, «răscumpăraţi vremea»…”. Cu alte cuvinte, deoarece nu vom trăi veşnic pe pământ, cinstea, slava, stăpânirea şi răzbunarea de aici sunt trecătoare, precum flacăra plăpândă a unei lumânări. Mai mult, zilele cumplite sunt – să răscumpărăm, aşadar, puţinul nostru timp petrecându-1 în aşa fel, încât să înlăturăm o parte din răul zilei, împiedicând atingerea lăstarelor vicleniei şi lăsând răul să piară o dată cu trecerea fiecărei zile.

Următorul verset spune: Drept aceea, nu fiţi fără minte, ci pricepeţi ce este voia Domnului . Dacă suntem înţelepţi, ne vom strădui să ducem o viaţă dreaptă în Hristos şi, rugându-ne din inimă, vom dobândi înţelegerea voii Domnului. Apostolul ne spune să ne ferim a ne îmbăta cu vin, ci să ne umplem de Duhul. Vinul băut spre pierzare duce la întunecarea şi îngreuierea minţii. Acest lucru este adevărat şi despre alte excese, obiceiuri rele şi patimi nesănătoase. Sfântul Duh, pe care îl dobândim prin curăţirea inimilor noastre, aduce limpezirea minţii, ca să ne putem concentra cu toată atenţia la scopurile şi ţelurile plăcute lui Dumnezeu.

După ce am împlinit toate acestea – ne aminteşte sfântul Pavel -, să căutăm a vorbi în psalmi şi laude şi cântări duhovniceşti, lâudând şi cântând în inimile voastre Domnului. Cu alte cuvinte, trebuie să-I aducem neîncetat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate. Suntem binecuvântaţi în viaţă cu multe lucruri bune? Să mulţumim Domnului pentru ele. Ne luptăm cu mari neputinţe şi greutăţi? Să mulţumim Domnului şi pentru ele, căci ne ajută să ne făurim caracterul făcându-ne mai plăcuţi lui Dumnezeu.

Au fost binevenite acum aproape două mii de ani aceste avertismente şi poveţe ale Sfântului Pavel. Erau atunci cu adevărat vremuri rele, vremuri întunecate, vremuri în care păcatul prinsese lumea cu putere în strânsoarea sa. Societatea era stricată până la măduvă. In orice cetate a Imperiului Roman domneau tot soiul de destrăbălări. Necuviinţa se etala cu o neruşinare deplină. Milioane de oameni erau traşi de păcat în prăpastia fără de fund a întunericului cel mai din afară. Sunt binevenite şi astăzi avertismentele Sfântului Pavel, pentru că lumea noastră, a celui de-al XX-lea veac, se aseamănă mult cu lumea celui dintâi veac. Sunt cu adevărat vremuri rele, vremuri întunecate, vremuri în care păcatul a prins lumea cu putere în strânsoarea sa. Societatea modernă este rea, degenerată, imorală şi stricată până la măduvă. în orice oraş al lumii domnesc tot soiul de destrăbălări. Necuviinţa se etalează cu o neruşinare deplină. Milioane de oameni sunt traşi în prăpastia fără de fund a întunericului celui mai din afară. Aceleaşi ispite care ucideau atunci sufletele oamenilor o fac şi acum.

noiembrie 15, 2008

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a 25-a dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„SMERENIA, BLÂNDEŢEA, ÎNDELUNGA-RĂBDARE”

Duminica a douăzeci şi cincea după Rusalii

Efeseni 4, 1-6

Mergem astăzi mai departe cu tâlcuirea Epistolei către Efeseni a Sfântului Pa vel. Vă amintiţi că săptămâna trecută am vorbit despre versetele din capitolul al doilea, legate de strădaniile Sfântului Pavel de a pune capăt vrajbei din Biserica ortodoxă dintre iudei şi elini şi de a arăta că aceste deosebiri sunt lipsite de înţeles pentru un creştin, adică pentru omul cel nou, adus la viaţă de Iisus Hristos. Apostolul de astăzi, din versetele de început ale capitolului al patrulea, este o pledoarie grăitoare pentru unirea Duhului din Biserică. Este vorba nu doar de o unire între iudei şi elini, ci de o unire în înţelesul cel mai cuprinzător – unitate în cuget, unitate în duh, unitate în ţeluri şi unitate în mijloace. Suntem una, susţine Sfântul Pavel, în Sfânta Treime, numind fiecare dintre Ipostasurile Dumnezeieşti- Duhul, Domnul şi Tatăl unite întru un Dumnezeu. Mai mult, spune Sfântul Apostol, suntem un trup (…), o credinţă, un botez.

Un trup. Cum suntem trup? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că trupul cel unul de care vorbeşte Sfântul Pavel cuprinde credincioşii din întreaga lume, toţi cei ce sunt, cei ce au fost şi cei ce vor fi. Aşadar, prin expresia un trup se înţeleg toate mădularele Sfintei Biserici: toţi acei oameni din Vechiul Legământ care au fost plăcuţi lui dumnezeu şi creştinii din veacurile viitoare ce vor fi plăcuţi lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă, deşi fiinţează şi ea în timp, aşa cum vedem din această tâlcuire, este mai presus de timp. Să fie lin|pede că această unitate este una în bine şi în adevăr. Ne nevoim în acest un trup pentru aceleaşi ţeluri bune, adică pentru mântuirea sufletelor noastre şi ale fraţilor şi surorilor în Hristos.

O credinţă. Suntem de o credinţă. La Dumnezeiasca Liturghie, rostim toţi, împreună – fie cu gura, fie cu inima -, Simbolul Credinţei, Crezul. Articol după articol, acesta desluşeşte cu de-amănuntul credinţa ortodoxă pe care o împărtăşim cu toţi. Sfântul Simbol exprimă ceea ce cunoaştem despre Dumnezeul în Treime -Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; despre misiunea lui Hristos pe pământ; despre cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică întemeiată de Hristos; despre dobândirea unirii cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor (căci păcatul este lucrul care ne desparte de Dumnezeu) şi despre credinţa noastră într-o lume ce va veni. împărtăşim astfel o [singură] credinţă. Alte biserici au adus adăugiri la Crez, în pofida poruncilor limpezi ale Sinoadelor Ecumenice care opreau astfel de adaosuri; altele au respins Crezul cu totul. Desigur, nu judecăm sinceritatea sau starea duhovnicească finală a membrilor acestor biserici. Dumnezeu este singurul Judecător al sincerităţii sau al stării duhovniceşti a oamenilor. Ştim, însă, că nu împărtăşim aceeaşi credinţă cu cei ce rostesc alte crezuri sau care resping Crezul Sfintelor Sinoade Ecumenice, împărtăşim, totuşi, aceeaşi credinţă unul cu celălalt. Mai mult, nu numai că împărtăşim o credinţă în înţelesul doctrinar al cuvântului, ci o facem şi în alt înţeles – prin convingerea că Hristos Dumnezeu este Mântuitorul nostru, prin încrederea în făgăduinţele Sale şi prin faptul că ne încredinţăm cu totul Lui.

(more…)

noiembrie 7, 2008

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a 24-a dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

“Pentru că El este pacea noastră”

Duminica a douăzeci şi patra după Rusalii

Efeseni 2, 14-22

Săptămâna trecută am tâlcuit câteva pasaje din capitolul doi al Epistolei către Efeseni a Sfântului Pavel, care arătau locul bărbatului şi femeii creştine în relaţia cu Dumnezeu. Am aflat că, deşi suntem păcătoşi, totuşi, din pricina dragostei lui Dumnezeu suntem înviaţi împreună cu Hristos, ni se dă o viaţă nouă, o viaţă duhovnicească. Dumnezeu ne-a dat această renaştere duhovnicească în dar ; tot ce trebuie să facem este să primim acest dar, întorcându-ne înspre Dumnezeu. O dată cu venirea lui Hristos, este iarăşi cu putinţă părtăşia între Dumnezeu şi om Omenirea s-a împăcat cu Dumnezeu.

Săptămâna aceasta ne vom ocupa de alte câteva pasaje din această Epistolă, şi anume de ultima parte a celui de-al doilea capitol. Aflăm aici că viaţa, moartea şi învierea cea mântuitoare a lui Hristos au făurit nu numai o nouă relaţie între Dumnezeu şi om ci şi o relaţie cu totul nouă între oameni.

(more…)

octombrie 25, 2008

PF Daniel – Sfântul Pavel – „misionar şi martir în Europa”

Sursa: Ziarul Lumina


Într-o atmosferă festivă, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din Bucureşti a găzduit joi Simpozionul internaţional „Sfântul Apostol Pavel, autor de scrieri biblice citite la Sfânta Liturghie”.

Desfăşurat ca prelungire în plan academic a momentului duhovnicesc prilejuit de aducerea moaştelor Sfântului Apostol Pavel la Catedrala patriarhală, simpozionul a reunit, în prezenţa Părintelui Patriarh Daniel, ierarhi, preoţi şi profesori de teologie, studenţi şi credincioşi care au aflat din expunerile Înalt Preasfinţitului Panteleimon de Veria, a Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, şi a părintelui Constantin Coman, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, aspecte legate de importanţa scrierilor Sfântului Apostol Pavel pentru Teologia Bisericii şi modul în care este cinstit, an de an, la Veria, locul în care Apostolul Neamurilor a predicat şi unde acum se odihnesc o parte din cinstitele sale moaşte.

În cele ce urmează, redăm integral intervenţia Întâistătătorului Bisericii noastre de la sfârşitul simpozionului desfăşurat joi, la Palatul Patriarhiei.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mulţumim în primul rând Bunului Dumnezeu pentru bucuria pe care ne-a făcut-o astăzi, ca bucurie din bucuria sfinţilor. Această bucurie pe care o primim din bucuria sfinţilor ne-a fost mijlocită de Înalt Preasfinţitul Părinte Panteleimon, care ne-a adus moaştele Sfântului Apostol Pavel, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolui şi Patriarh Ecumenic, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade. Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Panteleimon este un admirator şi un prieten al Sfântului Apostol Pavel, în aceeaşi lumină ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar, întrucât Înalt Preasfinţia Sa admiră, preţuieşte şi iubeşte pe Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor, a devenit el însuşi, astăzi, un apostol al comuniunii frăţeşti dintre Bisericile Ortodoxe surori, care adesea se simt prea autocefale şi mai puţin comunionale, mai puţin cooperante, mai puţin împreună-misionare.

Rolul deosebit pe care îl are, în aceste vremuri, seria de conferinţe „Pavlia” de la Veria este deosebit de semnificativ şi misionar, pentru că ele adună Bisericile Ortodoxe surori, prin reprezentanţii lor, în fiecare an, ca să reflecteze împreună, să iubească mai mult scrierile Sfântului Apostol Pavel, dar şi pilda vieţii sale de părinte duhovnicesc şi păstor al comunităţilor creştine, pilda sa de mărturisitor al lui Hristos într-o lume foarte complexă şi complicată, cum era aceea a Imperiului Roman, fiind deci un mărturisitor creştin într-o lume păgână; o lume care se credea superioară din punct de vedere al cunoaşterii filosofice, mai ales filosofia greacă, şi foarte puternică din punct de vedere al puterii politice, economice şi militare. Sfântul Apostol Pavel s-a confruntat cu aroganţa filosofiei eline în Areopag şi cu autosuficienţa puterii politice romane, înfruntându-le până la martiriu, nu răspândind ura, ci mărturisind puterea iubirii jertfelnice în mărturisirea lui Hristos. A fost misionar şi martir în Europa, împreună cu Sfântul Apostol Petru, dar în mod deosebit Sfântul Apostol Pavel este învăţător pentru noi cei de astăzi, pentru că, deşi au trecut 2.000 de ani de creştinism, ne confruntăm şi noi cu multe aspecte ale neopăgânismului secularizant, cu autosuficienţa ştiinţei, cu tendinţe de autosuficenţă a puterii politice şi, mai ales, cu obsesia profitului în detrimentul persoanei, astfel încât la baza crizei financiare actuale se află o criză spirituală, criza de încredere, care face din credit un eşec.

(more…)

octombrie 24, 2008

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica a 23-a dupa Rusalii

“Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„Suntem înviaţi cu Hristos”

Duminica a douăzeci şi treia după Rusalii

Efeseni 2, 4-10

Anumite Epistole ale Sfântului Pavel – de pildă, Epistola sa către Galateni, despre care am vorbit în ultimele trei săptămâni – au fost adresate unor Biserici locale cu scopul de a combate felurite primejdii care se iviseră în acele Biserici şi ameninţau creştinismul; tendinţele iudaizante, compromisurile cu păgânismul, slăbiciunile morale ş.a. Epistola către Efeseni, însă, nu este îndreptată  împotrivă  unor  greşeli  pricinuitoare  de neînţelegeri, ci înfăţişează câteva concepte teologice de căpătâi – nişte concepte de o mare însemnătate. Epistola este o laudă adusă bunătăţii Iui Dumnezeu, un imn al mântuirii, o datare a unităţii bisericeşti şi a vieţii creştine ortodoxe. Dată fiind complexitatea citirii de astăzi din capitolul al doilea, în loc să analizăm o temă anume pe care re-o sugerează» vom examina fiecare verset in parte,

Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, . Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! În aceste versete, Sfântul Apostol Pavel ne spune că Dumnezeu, din bogăţia milei sale, o milă ce  izvorăşte din dragostea nemărginită pe care ne-o poartă, ne-a înviat împreună cu Hristos. Cuvântul original din greacă este „syzoopoieo” ce înseamnă a da viaţă, a face viu împreună cu cineva.

Aşadar, Sfântul Pavel scrie aici că Dumnezeu, Cel bogat în mila, Cel ce ne iubeşte ci nemărginita dragoste, a dat viaţă celor morţi prin păcate. Aşa cum Hristos era mort în mormânt, dar totuşi a înviat, a luat viaţă – aşa şi noi. Aşa cum Hristos a înfrânt moartea prin învierea Sa, aşa şi moartea şi păcatul sunt nimicite prin mila şi dragostea lui Dumnezeu. Am fost acum înviaţi duhovniceşte, la fel cum vom învia trupeşte în ziua învierii Celei de obşte.

Ne naştem într-o lume a păcatului; ne naştem într-o lume în care a pătruns moartea, urmarea păcatului; ne naştem într-o lume afundată într-un mormânt întunecos, al înstrăinării de Dumnezeu. Şi totuşi, în pofida aplecării noastre înspre păcat, primim prin Dumnezeiescul Har o ieşire din păcat, din moarte, din mormânt. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: Pe cei ce erau morţi, pe cei ce erau fii ai mâniei, pe aceştia i-a înviat Hristos. De nu ar fi fost Dumnezeu bogat în milă şi revărsând iubire, atunci, fără îndoială, ar fi lăsat să piară neamul omenesc ca pe un lucru fără de nădejde şi mântuire. Însă Dumnezeu nu este precum noi. El nu este nepăsător; nu este şovăielnic; nu este schimbător. Mila şi dragostea Sa sunt nemărginite. Dacă oamenii cad în păcat, chiar dacă o fac întruna, chiar asculta necontenit de pornirile firii lor căzute, chiar dacă păcatele lor sunt foarte grave, Dumnezeu oferă o cale de iertare şi împăcare. Suntem mântuiţi în har, strigă Sfântul Pavel. El vrea să spună că mântuirea noastră purcede în cele din urmă de la faptul că Dumnezeu ne priveşte cu bunăvoinţă şi vrea să ne mântuim.

(more…)

octombrie 17, 2008

Apostolul zilei: Rugăciunea pentru alţii nu este un exerciţiu spiritual

Vineri, 17 Octombrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanţuri, ca să vorbesc despre Evanghelie, fără sfială, precum şi trebuie mai să vorbesc. Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine şi ce fac, Tihic, iubitul frate şi credinciosul slujitor întru Domnul, vi le va aduce la cunoştinţă pe toate; l-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca să aflaţi cele despre noi şi să mângâie inimile voastre. Pace fraţilor şi dragoste, cu credinţă de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos. Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.” (Epistola Efeseni 6, 18-24)

A te ruga pentru altul face parte din firescul vieţii creştine. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spunea că a pomeni pe cineva înseamnă a fi în comuniune deplină cu, iar dacă cel pomenit este vecinul pe care tocmai l-ai certat sau care este în conflict cu tine, a te ruga pentru el înseamnă a-l ierta şi a cere iertare. Rugăciunea pentru alţii este îmbogăţire spiritual, pentru că în rugăciune înveţi să îi priveşti altfel pe cei de lângă tine: omul care se roagă pentru „duşmani” nu-i mai poate privi cu ură sau cu dorinţa de răzbunare. Rugăciunea te ajută devii om păcii, om al bunei înţelegeri, om comuniunii. Acest adevăr îl observăm în vieţile sfinţilor, care au fost doritori şi predicatori ai păcii, au răspândit pace în jurul lor. Dar trebuie să înţelegem că rugăciunea pentru alţii nu trebuie privită ca un simplu exerciţiu spiritual, ci este dorinţa sinceră de a-l vedea ajutat şi bucuros pe cel de lângă tine. Această rugăciune trebuie conjugată de fapta cea bună, trebuie să fie în armonie cu fapta îndreptată către el.

octombrie 16, 2008

Apostolul zilei: Dumnezeul rânduielii susţine şi este prezent în buna ordine a vieţii

Joi, 16 Octombrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului. Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos, nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci ca slugile lui Hristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu, slujind cu bunăvoinţă, ca şi Domnului şi nu ca oamenilor, ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul. Iar voi, stăpânilor, faceţi tot aşa faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi că la El nu încape părtinire.” (Efeseni 6, 1-9)

A fi creştin nu înseamnă a fi lipsit de responsabilităţi în planul vieţii sociale sau de familie. Apostolul sintetizează în aceste versete cea mai mare datorie a celor ce trăiesc în familie: copii să asculte de părinţi, iar părinţii să se îngrijească de copii, crescându-i „în învăţătura şi certarea Domnului”. Sunt atitudini fireşti, dar ele primesc o altă motivaţie când sunt trăite în Biserică. Părinţii credincioşi văd în copii nu numai viitori cetăţeni ai ţării, ci, în primul rând, locuitori ai Împărăţiei Cerurilor. Dacă în viaţa de familie aceste atitudini sunt considerate naturale, nu toţi înţelegem să fim „supuşi” în planul vieţii sociale. Dorinţa de autoafirmare şi nevoia de promovare te face să nu mai vezi relaţia dintre şef şi subaltern, să nu mai lucrezi din poziţia pe care o deţii „ca pentru tine”, adică depunând tot efortul. Cuvânt scripturii de astăzi, deşi la prima vedere pare a fi o recomandare frumoasă, este înfricoşător de responsabilizator. El ne spune că vom fi judecaţi de Dumnezeu pentru modul în care am lucrat în funcţia sau ascultarea ce am deţinut-o. Nu vom fi judecaţi numai pentru cât ne-am rugat, pentru câtă milostenie am făcut, ci şi pentru modul în care am respectat rânduiala socială şi pentru râvna arătată la locul de muncă. Şi să nu uităm că Sfântul Pavel scrie epistola într-o lume în care „şefii” nu erau creştini, iar de roadele muncii unui creştin beneficiau mulţi păgâni. Atunci când muncim, de fapt lucrăm pentru Dumnezeu, iar faptele noastre devin fapte de veşnicie. Nu găsim nicăieri în Sfânta Scriptură a Noului Testament îndemnul la răzvrătire, ci totdeauna recomandarea de a fi ascultători. Dumnezeul rânduielii susţine şi este prezent în buna ordine a vieţii.

octombrie 15, 2008

Apostolul zilei: În Taina Căsătoriei poţi trăi deplin starea de jertfă

Miercuri, 15 Octombrie 2008

Sursa: Ziarul Lumina

Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat. (Efeseni 5, 23-33)

Acest fragment apostolic vorbeşte despre dragostea prezentă în Taina Căsătoriei. S-a vorbit mult despre ultimul verset din capitolul 5 al epistolei către Efeseni şi anume: „femeia să se teamă de bărbatul său”. Nu putem înţelege acest cuvânt dacă îl rupem din contextul întregului capitol, care aseamănă relaţia dintre soţi cu legătură dintre Hristos şi Biserică. Mântuitorul şi-a dat viaţa pentru Biserica Sa şi este prezent în ea în stare de jertfă, identificându-se cu chipul fiecărui credincios. Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest fragment din Scriptură, se întreabă: „Cum să nu asculte soţia de soţul ei, când ştie că el şi-ar da viaţa pentru ea?”. Este greu să descrii în cuvinte taina iubirii din taina căsătoriei, din acest motiv Sfântul Pavel nu a descris taina, ci a asemănat-o cu iubirea lui Hristos dăruită Bisericii Sale. Soţul care nu simte iubirea şi jertfa sfântă a Mântuitorului nu poate înţelege deplin iubirea pe care este dator să o dăruiască soţiei sale. Soţia care nu înţelege ascultarea Bisericii faţă de Hristos Domnul nu poate trăi legătura de înţelegere alături de soţul ei. În rânduiala ortodoxă a Tainei Cununiei, soţii primesc, asemenea împăratului, cununi pe capul lor, pentru a arăta că viaţa soţului se consumă pentru soţie şi viaţa soţiei este închinată soţului, viaţa nu le mai aparţine, ci fiecare o dăruieşte celuilalt. Doar în Taina Căsătoriei poţi trăi deplin starea de jertfă, bucuria de a dărui viaţa ta celuilalt, puterea de renunţa la tine pentru a pune în lumină pe cel de lângă tine. Doar în taina familiei poţi trăi şi rodul dragostei, dăruind iubire părintească şi primind iubirea copiilor. De aceea, Sfântul Pavel, un apostol ce nu a fost căsătorit, dar care s-a născut şi format în familie, a mărturisit că Taina Căsătoriei este taină mare în Biserica lui Hristos.

The Rubric Theme. Create a free website or blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.