Sfintii Apostoli Petru si Pavel

martie 8, 2009

Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica Ortodoxiei

„Din Apostol Citire….”

Pr. James Thornton

Ed. Egumenița

Trad.: Radu Hagiu

„SĂ ALERGĂM LA LUPTĂ”

Predică la Epistola către Evrei

A Sfântului Pavel (11:24-26, 32-12:2),

în Duminica întâi a Marelui Post,

Duminica Ortodoxiei

Astăzi este Duminica Ortodoxie, Duminica întâi a Postului Mare. Este numită Duminica Ortodoxiei pentru că prăznuieşte biruinţa credinţei drept slăvitoare sau ortodoxe asupra tuturor potrivnicilor ei, dar îndeosebi asupra celor care păreau să facă parte din obştea creştină, a ereticilor care pretindeau că sunt ortodocşi, dar aveau un crez diferit de cel înmânat nouă de Hristos, de Sfinţii Apostoli, de Sfinţii Evanghelişti şi de Sfinţii Părinţi.

Duminica Ortodoxiei a fost prăznuită pentru întâia dată pe 11 Martie 843, chiar după înfrângerea iconoclaştilor, a luptătorilor împotriva Sfintelor Icoane. Aceşti eretici nu puteau să conceapă că lucruri materiale, precum lemnul şi vopseaua icoanelor, se sfinţeau de către Dumnezeu pentru a fi folosite de creştini la rugăciune şi spre întărirea credinţei lor. Ei îşi închipuiau, în chip greşit, că toate lucrurile materiale sunt rele sau sunt măcar cumva întinate, pângărite şi, de aceea, folosirea lucrurilor materiale pentru a-L înfăţişa pe Dumnezeul întrupat, Hristos Iisus, sau pe Preasfânta Sa Maică, Pururea-Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea Maria, sau pe Sfinţi ar fi fost ceva nepotrivit. Ei uitaseră însă că Însuşi Dumnezeu a spus despre toate lucrurile materiale pe care le-a făcut că sunt în esenţă bune foarte. Ei uitaseră că Dumnezeu S-a îmbrăcat în materie, cu trupul şi sângele omenesc, şi S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Ei uitaseră că pâinea şi vinul obişnuit se sfinţesc prin puterea Sfantului Duh, prefăcându-se în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos Dumnezeu. Ei uitaseră că acelaşi Sfânt Duh îi sfinţeşte pe Sfinţii Săi, care au fost şi sunt oameni precum noi, cu un aspect material. Le-au uitat sau au ales să le treacă cu vederea pe toate acestea, şi mai multe chiar.

Când cercetăm această perioadă a istoriei Bisericii, devine repede evident că, de fapt, iconoclasmul nu a fost doar o erezie privind Sfintele Icoane, adică ceva care cuprinde întreaga învăţătură ortodoxă mai puţin credinţa în icoane, Dacă aşa ar fi stat lucrurile, ar fi rămas doar o erezie primejdioasă, deşi poate nu la fel de otrăvitoare precum a fost în realitate. Iconoclasmul a pretins că este o mişcare îndreptată împotriva icoanelor, dar, la o examinare mai atentă, este limpede că, în adâncul său, iconoclasmul a fost de fapt un atac la însăşi esenţa credinţei ortodoxe. A fost, asemenea rudei sale – mişcarea ecumenică contemporană -, o sinteză a tuturor ereziilor, o adevărată orchestră drăcească de ţipătoare dezacorduri şi neplăcute Cacofonii.

De aceea, Duminica Ortodoxiei nu prăznuieşte doar biruinţa Bisericii asupra iconoclasmului din veacul al IX-lea, ci şi biruinţa ei asupra tuturor ereziilor, asupra a tot ceea ce este în dezacord şi potrivnic credinţei ortodoxe, în deplinătatea ei. Îi prăznuieşte îndeosebi pe vitejii apărători ai credinţei care au pătimit tot felul de prigoane pentru minunata lor bărbăţie în susţinerea adevărului. în Epistola ce s-a rânduit a se citi în Duminica aceasta, Sfântul Pavel vorbeşte tocmai de acei apărători ai adevărului împotriva minciunii. Scrie despre Sfântul Proroc Moise (cca. 1571 î.Hr. – cca. 1451 î.Hr.), care ar fi putut trăi ca prinţ al împărăţiei Egiptului, cu toată opulenţa, podoabele şi plăcerile la care ar fi fost îndreptăţit. El a ales mai vârtos a pătimi împreună cu norodul lui Dumnezeu , după cum spune Sfântul Pavel. A socotit credinţa în Dumnezeu a fi nespus mai importantă decât o viaţă vremelnică de belşug şi privilegii. Sfântul Pavel continuă apoi pomenirea multor alţi eroi ai Vechiului Legământ, care, precum Sfântul Moise, au ajuns la o răscruce în viață, răscruce la care au fost siliţi să aleagă între bine şi rău, între adevăr şi greşeală, între păcat şi virtute. Aceşti bărbaţi şi femei sunt eroi pentru că, atunci când au dat piept cu răscrucea, au ales fără şovăială calea dreptăţii, a adevărului şi a virtuţii. In lumea aceasta căzută, acea alegere este totuşi aproape întotdeauna o alegere dureroasă. Acea cale le-a adus, spune Sfântul Pavel, batjocuri şi bătăi, (…) legături şi temniţe; cu pietre au fost ucişi, cu fierăstrăul au fost tăiaţi, au fost ispitiţi, cu ucidere de sabie au murit şi tot aşa. Altora le-a adus sărăcie: au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră; [au fost] strâmtoraţi, necăjiţi, chinuiţi .

Cei „bogaţi şi vestiţi”, cei „plini de succes”, „numele mari”, „stelele”, „celebrităţile”: aceştia sunt eroii măsluiţi pe care îi preţuieşte cu adevărat lumea. In pofida feluritelor pretenţii că n-ar fi aşa, lumea nu-i înţelege şi nu-i acceptă pe eroii credinţei şi ai adevărului. De aici, prigoana şi defăimarea; de aici, batjocura şi râsul. O prăpastie fără fund desparte standardele lumii de cele ale lui Dumnezeu.

Legat de Biruinţa Ortodoxiei, cred că trebuie să înţelegem şi acest termen în contextul său veşnic, nu doar în cel vremelnic. Ortodoxia, este adevărat, a biruit mereu în faţa potrivnicilor ei, de-a lungul istoriei. Gnosticii, maniheii, arienii, nestorienii, monofiziţii, iconoclaştii şi mulţi alţii au fost cu toţii înfrânţi. Alţi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, păgânii, musulmanii şi bolşevicii au fost, la rândul lor, înfrânţi. Acestea au fost mari biruinţe, vrednice de prăznuire; la fel sunt şi Sfinţii fără de teamă ce au rămas neclintiţi pentru Hristos, în pofida tuturor.

Totuşi, să fim atenţi la faptul că Cel Viclean nu se odihneşte niciodată. Când, cu harul lui Dumnezeu, este înfrânt un vrăjmaş al său, putem fi siguri că deja satana are un nou vrăjmaş care-şi aşteaptă rândul, cum s-ar zice. Aşadar, biruinţele într-un înţeles pământesc, vremelnic, nu înseamnă o pace statornică în Biserică. Se vor ivi curând noi potrivnici. Totuşi, Biserica Ortodoxă îşi va găsi întotdeauna apărători şi Hristos îşi va călăuzi întotdeauna turma către biruinţă, prin robii sau necazuri, până la sfârşitul veacului, când Biserica – adică toate credincioasele ei mădulare din toate veacurile – va via pururea în strălucirea Luminii celei necreate a harului lui Dumnezeu. Aceea va fi Biruinţa cea de pe urmă şi veşnică a Ortodoxiei.

Atunci când vorbim în legătură cu Biruinţa Ortodoxiei despre potrivnici, vorbim desigur de marii potrivnici din istorie. Dacă ne vom învrednici să fim chemaţi de Dumnezeu pentru a rezista unor astfel de potrivnici, atunci Dumnezeu ne va cere aceeaşi bărbăţie pe care a cerut-o sfinţilor Vechiului şi Noului Testament, ca şi sfinţilor din cele douăzeci de veacuri ce au urmat. Chiar dacă aceasta nu se va petrece în timpul vieţii noastre, deşi pare posibil, se cer oricum multe de la noi.

Sfântul Pavel zice: Drept aceea şi (noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, lepădând toată povara şi păcatul cel ce lesne ne împresoară, cu răbdare să alergăm la lupta care este pusă înaintea noastră. In viaţa obişnuită pe care o trăim, ne confruntăm cu vrăjmaşi ceva mai obişnuiţi, nu cu vrăjmaşi de o mărime uriaşă, care afectează istoria, precum iconoclaştii sau arienii din trecut Vrăjmaşii noştri sunt cei ce fac necazuri tuturor bărbaţilor şi femeilor, în toate zilele vieţii: povara prea multor griji lumeşti şi povara păcatelor.

Sfântul Pavel stăruieşte să ne îmbărbătăm cu pilda vitejilor sfinţi ai Vechiului Legământ. Dacă ei au putut să renunţe la toată bogăţia, puterea şi privilegiile lor pentru credinţă, sau să rişte chinuri şi moarte din credincioşie pentru Dumnezeu, cu atât mai mult noi ar trebui să putem lepăda toată povara şi păcatul cel ce lesne ne împresoară .

Sfântul Pavel aseamănă această misiune cu un atlet ce aleargă într-o competiţie, o luptă, în care trebuie evitată toată greutatea în exces. El ne spune să lepădăm toată povara şi păcatul ca să putem cu răbdare să alergăm la lupta care este pusă înaintea noastră. Este limpede, de vreme ce Apostolul zice cu răbdare să alergăm , că lucrul la care se gândeşte atunci când foloseşte această metaforă nu este o alergare de 100 de metri, în care victoria este dată de viteză. Nu, el vorbeşte aici de o cursă distanţă lungă, de un maraton, în care, pentru a câştiga, contează rezistenţa, tăria şi răbdarea – în care simpla încheiere a cursei înseamnă biruinţa.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: