Sfintii Apostoli Petru si Pavel

august 13, 2008

Apostolul zilei: Iubirea nu se limitează la sentiment

Miercuri, 13 August 2008

Sursa: Ziarul Lumina

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Capitolul 13 din prima Epistolă către Corinteni a fost numit „imnul dragostei”. Iubirea creştină nu este o simplă emoţie pasageră, un impuls de moment, ci este o stare şi o lucrare. Dragostea este singura ce ne duce către veşnicie, pentru că iubirea cuprinde gândul veşniciei. Cel care iubeşte nu îşi pune problema morţii, problema despărţirii, ci simte că dragostea ce o poartă persoanei iubite nu poate fi distrusă de nimic şi niciodată. Pe de altă parte, atunci când iubeşti pe cine doreşti să îl ai totdeauna aproape, iar în faţa lui nu te mai lauzi, nu ţii atât de mult la părerea ta, ci devii binevoitor şi nu vrei să îl răneşti. Iubirea scoate la lumină bunătatea şi frumosul. Dintr-un suflet cuprins de răutate şi dintr-o viaţă urâţită de păcate multe, iubirea poate transforma răul în bine şi urâtul în frumos, poate schimba suflete şi poate reface vieţi. De asemenea, iubirea poate ierta foarte mult, poate uita răul şi poate şterge nedreptatea suferită. Din aceste motive spunem că iubirea nu se limitează la sentiment, ci ea acţionează cu răbdare şi bunătate, cu putere multă. Minunatul iubirii se află în orientarea ei, întotdeauna către celălalt, a trăi pentru a bucura pe altul, a trăi din bucuria celui de lângă tine şi a nu-l abandona niciodată. Dragostea le suferă pe toate cu multă răbdare, dar şi cu multă nădejde, arătând că iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt în faţa oamenilor, dar nu uită să stea de vorbă cu cel păcătos pentru a-l îndrepta. „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”, încheie Sfântul Pavel acest imn al iubirii creştine. Credinţa este încrederea în Dumnezeu, chiar dacă parcă istoria ne este împotrivă, nădejdea este mişcarea neîncetată către Dumnezeu, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu, iar prin iubire Îl găsim pe Cel Care este iubire şi ne-a iubit cel dintâi. Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest capitol că, dincolo de toate darurile, mai mare este Dăruitorul, iar iubirea este putearea care ne transformă, ajutându-ne să fim asemenea Dătătorului.

The Rubric Theme Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.